Pentru lansarea Magic TV şi Rock TV, societatea Kiss TV Music SRL – care este controlată de grupul de media grec Antenna – a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) două licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu).
Solicitarea va fi analizată de CNA, marţi, în prima şedinţă din acest an a Consiliului.
Antenna Group, care este controlat de familia Kyriakou din Grecia, a intrat pe piaţa audiovizualului din România la sfârşitul anului 2013. Grupul german de media ProSiebenSat.1 a anunţat pe 23 decembrie 2013 că a vândut televiziunea Kiss TV şi radiourile Kiss FM, Magic FM, One FM şi Rock FM companiei Antenna Group din Grecia.
Compania A.G. Radio Holding, care deținte licența Kiss TV, a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 5,06 milioane euro și un profit net de 243.000 euro.