Potrivit reprezentanţilor companiei, la intrarea în producţie, cantitatea de gaze exploatată va acoperi 10% din necesarul de gaze al României, notează Agerpres.
„Suntem hotărâţi să demonstrăm că energia din Marea Neagră este sursa creşterii economice româneşti. Încrederea pe care o primeşte GSP în dezvoltarea proiectului MGD dovedeşte, încă o dată, că experienţa noastră de peste 15 ani în proiecte majore de construcţii offshore ne defineşte ca un partener puternic şi consecvent. După 33 de ani, facem din nou istorie în Marea Neagră. Parteneriatul româno-american GSP-BSOG dezvoltă noua infrastructură de exploatare de gaze din offshore-ul românesc”, a declarat Gabriel Comănescu (foto), CEO şi preşedinte al GSP.
Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD, presupune operaţiuni tehnice dezvoltate în premieră în România după 1989. Acesta prevede o staţie de tratare a gazelor – la 2 km de ţărm, 4,3 km de conducte terestre, 121 km de conducte offshore, platforma de producţie ANA, cu 4 sonde (70 metri adâncimea apei), 18 km conducte conectoare între zăcămintele ANA şi Doina, sonda Doina (85 m adâncimea apei). Toate cele 5 sonde de producţie vor fi forate de GSP Uranus.