UPDATE În urma discuțiilor, liderii sindicaliști și conducerea ELCEN au ajuns la un consens în ceea ce privește majorările salariale. ELCEN va acorda o majorare salarială, al cărei cuantum urmează să fie stabilit. Angajații și-au reluat activitatea pe toate cele trei ture.
Știre inițială
Angajații CET Sud, CET Grozăvești și CET Progresul cer mărirea salariilor și demisia conducerii ELCEN, transmite Antena 3.
„Un mod de negociere foarte arogant a conducerii societății. Lipsă de empatie. Dorim și o majorare salarială. Angajații au 3.000-3.500 de lei, fără sporurile de tură. Nu au mai fost mărite salariile din 2019. Sperăm să ajungem într-un final la o înțelegere. Sperăm să o rezolvăm în cel mai scurt timp și cerem demisia conducerii societății”, a declarat Cristian Popescu, lider sindical CET Progresul.
Vineri dimineaţă, în Ajunul Crăciunului, circa 1.000 de blocuri din Bucureşti nu au apă caldă şi căldură, iar numărul lor va creşte, având în vedere că nu se mai livrează agent termic nici pe reţeaua principală, nici pe cea secundară, mai arată sursa citată.