Peste 1.300 de primării din țară vor fi, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, salariații din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.
Dan Cârlan, președintele Sindicatului Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR): „Greva este organizată de către Sindicatul Național SCOR, este rezultatul unui vot intern în structurile noastre și, cu lipsa câtorva voturi, de abținere, e unanimitate în a se organiza. Prin urmare, acțiunea se desfășoară în toate primăriile în care avem organizații sindicale, 1.370 de primării. Ne așteptăm că vor fi acțiuni de solidaritate și în primării care nu sunt afiliate în sindicatul nostru”, conform Agerpres.
Dan Cârlan a mai spus că acțiunea de protest vine în solidaritate cu demersurile pe care le vor face marți primarii de comune din țară. Asociația Comunelor din România va avea avea, marți, la Palatul Parlamentului o întâlnire la care a anunțat că va participa și premierul Ilie Bolojan.
Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România: „Greva pe care o declanșează sindicatul, nu primarii, este una de foarte mare actualitate și necesitate. Și noi, primarii, suntem de acord, susținem fără doar și poate. Două ore greva de avertisment coincide cu întâlnirea (…) cu noi, premierul Bolojan a confirmat participarea.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.