FacebookTwitterLinkedIn

Compania Alphabet (Google) a anunţat vineri că îşi va reduce personalul cu circa 12.000 de angajaţi, respectiv cu 6,4%, după ani de creştere „spectaculoasă”, care „s-a lovit de o realitate economică diferită”.

Deja a fost trimis un email, individual, angajaţilor din SUA afectaţi de această reducere a numărului de salariaţi, după cum a anunţat Sundar Pichai, CEO al Google şi Alphabet.

În alte ţări, procesul de comunicare către salariaţi va mai dura, pentru a se face adaptarea la legile şi practicile locale, informează Agerpres.

Concedierile au fost anunţate după „o revizuire riguroasă” în toate „domeniile şi funcţiile de produse”, cu scopul de a reajusta costurile companiei şi a dirija talentele şi capitalul către priorităţile mai importante.

Compania va recompensa angajaţii concediaţi la nivel mondial în conformitate cu practicile locale din fiecare ţară.

Google avea, la finele lunii septembrie 2022, 186.779 angajaţi, faţă de 150.028 de angajaţi în perioada similară din 2021.