
Globalworth Industrial, divizia de logistică și industrie a Globalworth, investește, alături de Global Vision, într-un proiect industrial și logistic de 37.900 mp în Târgu Mureș: Mureș City Logistics. În urma acestei tranzacții, Globalworth este prezent în șapte orașe importante din România: Arad, București, Constanța, Oradea, Pitești, Târgu Mureș și Timișoara.
Globalworth își continuă parteneriatul cu Global Vision, Târgu Mureș fiind a treia locație din cadrul parteneriatului, după dezvoltarea proiectelor Constanța Business Park și Chitila Logistics Hub. Mureș City Logistics are posibilitatea de a dezvolta până la 18.000 mp de spații de depozitare, unități cu temperatură controlată, spații de birouri și sociale, și va fi finalizat și predat în Q1 2023.
Proiectul este situat la 362 km de București (prin E60), 102 km de Cluj-Napoca (prin A3, E60 și E81) și 261 km de Borș, granița de vest cu Ungaria (prin A3 și E60).
“Fiind deja prezenți în partea de vest, respectiv de sud-est a țării, am decis să ne extindem într-o zonă nouă: centrul României, Târgu Mureș fiind al 7-lea oraș important din țara noastră în care investim. Prin urmare, am achiziționat, împreună cu partenerul nostru Global Vision, Mureș City Logistics, un proiect last mile în care intenționăm să dezvoltăm și unități cu temperatură controlată, o piață de nișă cu perspective foarte bune”, afirmă Mihai Zaharia, Director de Investiții în cadrul Globalworth România și Director Piețe de Capital în cadrul Globalworth Group.
Prin cele mai recente investiții, Globalworth a devenit unul dintre cei mai mari proprietari de active logistice/industriale ușoare din România, cu un portofoliu de 368.000 mp GLA și 725.500 mp GLA care urmează a fi dezvoltați în etape.