Pentru 2022, compania vrea să transforme modelul de business la care lucrează, “Physical Security as a Service”, într-un concept dominant în piață. “Astfel, ne-am pregătit cu linii de finanțare de până la 5 ori mai mari decât în anul precedent pentru proiectele de acest tip“, declară Mihai Stănescu, CEO Global Technical Services, pentru Forbes România.
În luna septembrie, GTS a achiziționat Lummetry.AI, o companie de inteligență artificială românească, pentru includerea algoritmilor de AI în soluțiile de securitate fizică oferite de GTS. – “Cea mai mare investiție de anul acesta a fost în zona de R&D”, potrivit lui Mihai Stănescu.
De asemenea, GTS pregătește lansarea, în următoarele luni, a unei platforme software pentru monitorizarea și managementul sistemelor de securitate. “Am investit peste 2 milioane de euro în proiect, până în acest moment. Am început proiectul în 2020, inițial, investind în cercetare de piață pentru înțelegerea tendințelor din industrie, la nivel macro, dar și pentru a cunoaște în detaliu nevoile publicului nostru țintă“, a adăugat el. Platforma va include și module integrate, pe bază de inteligență artificială, precum: detecție efracție, numărare de persoane, identificare prezență persoane, identificare anomalii camere sau detecție de aglomerări. GTS vizează lansarea platformei în 2022, apoi ieșirea și pe alte piețe.
În privința rezultatelor financiare din anul acesta, reprezentantul GTS se rezumă la a spune că în 2021 compania reușește să mențină un nivel de profitabilitate comparativ cu anul trecut. “Iar, pe termen lung, vizăm scalarea produselor noastre la nivel național, dar și intrarea pe piețele internaționale“, mai spune el.
GTS este furnizor de soluții de securitate fizică pentru sistemul bancar românesc și a livrat proiecte și pentru clienți din industria petrolieră, industria retail, industria manufacturieră sau industria de distribuție. GTS Global Intelligence face parte din GTS Global Technical Group – integrator de tehnologie și securitate din România, deținut de Abris Capital Partners.