Ministrul german al Economiei, Katharina Reiche, a lansat vineri un apel ferm pentru accelerarea construcției de noi centrale pe gaze în Germania, subliniind că acestea sunt esențiale pentru menținerea securității energetice, în contextul în care energiile regenerabile nu pot acoperi întotdeauna cererea, potrivit Agerpres.
„Avem nevoie de centrale pe gaze flexibile care să poată furniza electricitate atunci când nu bate vântul și soarele nu strălucește. Și avem nevoie de ele rapid”, a declarat Reiche. Ea a propus organizarea de licitații pentru capacități de producție de cel puțin 20 de gigawați, pentru a evita riscurile de aprovizionare cu energie.
Oficialul german a făcut referire la blackout-ul recent din Spania, ca argument pentru importanța unei infrastructuri energetice de rezervă. De asemenea, ea a criticat dezechilibrul generat de concentrarea excesivă pe protecția mediului în ultimii ani, afirmând că deși tranziția energetică a adus Germania mai aproape de neutralitatea climatică, aceasta a venit cu costuri semnificative – inclusiv pentru extinderea rețelelor și menținerea termocentralelor în funcțiune.
Katharina Reiche a exclus, însă, orice revenire la energia nucleară, deși aceasta a fost cerută de unii membri ai CDU și CSU. „Energia nucleară face parte din mixul energetic european, nu din cel german”, a subliniat ea, adăugând că procesul de închidere a centralelor este definitiv, iar revenirea ar presupune nu doar investiții, ci și o încredere a industriei care „nu mai există”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.