Ministerul Economiei din Germania a anunțat că programul de subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice se va încheia prematur luni.
Potrivit autorităților germane, programul se încheie după ce s-au rambursat aproximativ zece miliarde de euro din 2016, transmite Reuters. Planurile de cheltuieli ale Berlinului au fost date peste cap de o decizie de luna trecută a Curţii Constituţionale, care a împiedicat Executivul german să transfere fonduri necheltuite în valoare de 60 miliarde de euro dedicate combaterii pandemiei spre iniţiative verzi. Astfel, unele programe menite să accelereze tranziţia verde a Germaniei au fost reduse pentru a se putea adopta noul buget.
Iniţial, subvenţiile pentru achiziţionarea de vehicule electrice erau menite să se acorde până la finalul anului 2024. Cei care au solicitat deja subvenţiile vor primi banii, dar nu vor fi acceptaţi noi solicitanţi începând de luni.
Industria auto din Germania şi-a extins gama de vehicule electrice după ce China şi SUA au depăşit producătorii auto germani pe acest segment. Conform Autorităţii rutiere germane (KBA), la finele lunii aprilie, pe drumurile din Germania circulau aproximativ 1,2 milioane de vehicule complet electrice, cu mult sub obiectivul de 15 milioane de vehicule fixat pentru anul 2030.