Principalele institute economice din Germania şi-au îmbunătăţit prognozele cu privire la avansul înregistrat în acest an de cea mai mare economie a Europei, până la 0,2%, şi se aşteaptă la creşteri de 1,3% anul viitor, şi de 1,4% în 2027.
În precedentele lor previziuni, publicate în luna aprilie, institutele mizau pe o creştere de 0,1% în acest an şi un avans de 1,3% anul viitor, fără a oferi un indiciu cu privire la evoluţiile din 2027. De menţionat că prognozele anterioare luaseră în considerare tarifele vamale iniţiale impuse de SUA la oţel, aluminiu şi automobile, dar nu şi tarifele de 15% pentru alte bunuri, potrivit Reuters și Agerpres.
Planurile noului Guvern de la Berlin de a creşte semnificativ cheltuielile pentru infrastructură şi apărare sunt aşteptate să susţină creşterea pe termen lung, dar economia germană se va confrunta deocamdată cu dificultăţi, fiind afectată de războiul comercial global al administraţiei SUA.
Pentru anul viitor, institutele şi-au menţinut previziunile de creştere de 1,3%, deoarece cheltuielile guvernamentale ar trebui să ajute economia să câştige avânt. Cele mai noi prognoze includ şi o primă estimare pentru 2027, când economia germană ar urma să înregistreze un avans de 1,4%.
Cancelarul german Friedrich Merz a preluat funcţia în mai, promiţând să relanseze creşterea economică. Deşi era clar că promisiunea de creştere a cheltuielilor publice va necesita timp pentru a impulsiona economia, există sentimentul că reformele promise sunt mai lente şi mai modeste decât se aştepta iniţial.
Economiştii din cadrul principalelor institute solicită reforme structurale masive din partea noului Guvern pentru a pregăti economia germană pentru un viitor pe termen lung.
Prognozele economice comune elaborate de Institutul Ifo din Munchen, Institutul IWH din Halle, Institutul IfW din Kiel, Institutul RWI-Leibniz şi Institutul German de Cercetări Economice (DIW) urmează să fie prezentate, joi, în mod oficial la Berlin.
În mod obişnuit, Ministerul german al Economiei include prognozele principalelor institute economice atunci când îşi publică propriile sale estimări.
Conform ultimelor prognoze ale Guvernului de la Berlin, publicate în aprilie, economia germană ar urma să stagneze în acest an şi să înregistreze o creştere de 1% în 2026.
Germania, ţară dependentă de exporturi, este singura economie din G7 care s-a contractat în ultimii doi ani.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.