Producătorii auto din Germania s-au confruntat în trimestrul trei din 2025 cu cele mai severe dificultăţi de la criza financiară.
În timp ce vânzările şi veniturile Volkswagen, BMW şi Mercedes-Benz au rămas în mare parte stabile, profiturile lor înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) au scăzut cu aproape 76%. Combinate, aceste profituri abia au depăşit 1,7 miliarde de euro (două miliarde de dolari), cea mai scăzută valoare începând din trimestrul trei din 2009, conform unei analize a firmei de consultanţă EY, potrivit Agerpres.
Nicio altă ţară cu o industrie auto importantă nu a avut o evoluţie atât de slabă ca Germania în ceea ce priveşte creşterea veniturilor şi a profiturilor. În plus, per ansamblu, industria se confruntă cu o criză de profitabilitate.
Cele mai mari 19 companii auto din lume, ale căror date financiare sunt analizate de EY, au raportat în trimestrul trei din 2025 o creştere uşoară a veniturilor, la aproximativ 531 miliarde de euro. Dar EBIT s-a contractat cu 37%, la aproximativ 18,9 miliarde de euro, cea mai scăzută valoare începând din 2018.
Un expert auto de la EY, Constantin Gall, a declarat: Industria auto globală este într-o criză profundă, totuşi, în prezent, companiile auto din Germania sunt în special sever afectate”, din cauza slăbiciunii generale de pe segmentul premium, a taxelor vamale americane, a efectelor negative ale cursului de schimb, a investiţiilor ridicate în vehicule electrice (EV) care încă nu au dat roade şi a cheltuielilor mari pentru restructurarea companiilor.
“Toate acestea creează în prezent o furtună perfectă, în special pentru producătorii auto din Germania”, a avertizat expertul.
Transformarea este vizibilă mai ales pe cea mai mare piaţă auto mondială – China – unde vânzările producătorilor auto germani au scăzut cu 9% în perioada iulie-septembrie 2025. Pe fondul slăbiciunii economiei chineze, vânzările de maşini premium au fost mai slabe decât în anii precedenţi, în timp ce pe segmentul EV avansul este semnificativ, datorită subvenţiilor.
Companiile din industria auto germană, inclusiv Bosch, ZF Friedrichshafen, Mercedes-Benz şi Volkswagen, au anunţat recent concedieri, pentru a spori competitivitatea. Conform datelor oficialii, furnizorii de componente auto au făcut mai multe concedieri decât producătorii auto.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.