Germania ar putea fi forțată să reducă sau chiar să întrerupă capacitatea de producție industrială dacă acordul de tranzit al gazului dintre Ucraina și Rusia nu va fi extins după expirarea sa la finalul anului viitor, conform ministrului Economiei, Robert Habeck.
Habeck, care este și vicecancelar, a emis luni acest avertisment dur în timpul unei conferințe economice care a avut loc înestul Germaniei, afirmând că factorii de decizie ar trebui să evite “să facă aceeași greșeală din nou” – anume de a presupune că economia nu va fi afectată dacă nu se iau măsuri de securizare a aprovizionării cu energie, potrivit Bloomberg News.
Regulile privind susținerea echitabilă și proporțională a aprovizionării cu gaz natural în caz de penurie în Europa de Est ar trebui respectate, ceea înseamnă că Germania ar trebui să exporte înspre această regiune, acolo unde va fi necesar, pentru a compensa deficitul potențial estimat, iar în consecință, din cauza rezervei limitate de gaz natural, producătorii din cea mai mare economie europeană ar putea avea restricții în aprovizionarea cu gaz natural sau chiar întreruperi majore, a adăugat Habeck.
“Nu există un scenariu sigur pentru cum se vor desfășura lucrurile”, a declarat Habeck la forumul de la Bad Saarow. Capacitatea suplimentară – inclusiv un terminal de GNL (gaz natural lichefiat) planificat pe coasta de nord a Germaniei, care a provocat opoziție din partea localnicilor și a grupurilor de mediu – va fi, prin urmare, esențială pentru a menține aprovizionarea atât în estul Germaniei, cât și în Europa de Est, a mai spus el.
În ciuda invaziei de către forțele Kremlinului în februarie anul trecut, Ucraina încă încasează taxe de tranzit pentru gazul rusesc care curge prin teritoriul său către țări precum Austria, Slovacia, Italia și Ungaria.
Chiar dacă unele acorduri de aprovizionare continuă și dincolo de 2024, este puțin probabil ca acordul de tranzit actual să fie extins în condiții similare, dată fiind lipsa de susținere politică, conform unui raport al Centrului de Politici Energetice Globale publicat săptămâna trecută. “Negocierile directe între Ucraina și Rusia privind extinderea contractului de tranzit par foarte puțin probabile în contextul actual”, spun autoarele raportului, Anne-Sophie Corbeau și Tatiana Mitrova, citate de Bloomberg.