Cautare




, Contributor

Forbes.com

500 miliardari |
|

George Naghi şi familia

Gheorghe Naghin 2.jpg
Avere: 27-28 milioane de euro Vârsta: 58 de ani Reşedinţa: Călăraşi Domenii: Industria alimentară, agricultură

La aproape 20 de ani de la lansarea în afaceri pe cont propriu, George Naghi, care deţine împreună cu soţia sa producătorul de mezeluri Aldis Călăraşi, unul dintre principalii jucători pe piaţa internă, e convins că a pus pe picioare un business bun. Nu a fost ceva neapărat programat, deşi recunoaşte că a avut oarecum tangenţe cu domeniul, deoarece anterior a lucrat în alimentaţie publică. La un moment dat, a fost chiar şef de hotel.

După ce a dus Aldisul în topul companiilor autohtone, cu o cotă de piaţă de peste 15%, conform estimărilor proprii, investitorul îşi îndreapă atenţia şi spre alte domenii. Vrea să impulsioneze afacerile din agricultură şi zootehnie, dar şi să intre pe un segment nou, cel al comerţului cu cereale. I se pare o idee bună să înfiinţeze un punct de încărcare-descărcare cereale la Călăraşi, pentru a valorifica potenţialul zonei.

Spune că este mai ieftin să transporţi cerealele pe apă decât pe roţi, şi are şi de unde. Doar se învecinează cu importante regiuni agricole ale ţării precum Slobozia sau Insula Mare a Brăilei. El însuşi lucrează circa 2.000 de hectare de teren agricol, producţia fiind folosită pentru hrana animalelor din fermele proprii. În viitor, însă, ia în calcul şi varianta plantelor tehnice.

Deşi nu se consideră un adevărat fermier, Naghi îşi face planuri de viitor vizavi de
zootehnie. În prezent, are în fermă circa 2.500 de oi şi vreo 2.000 de vite. Ar fi vrut să crească şi porci, şi la un moment dat se gândea la un complex de 15.000 de capete. A vrut să acceseze fonduri europene nerambursabile, dar nu a obţinut punctajul. Aşa că va mări efectivele, însă cu fonduri proprii, iar de această dată va merge pe rase de carne.

Altfel, nu se justifică investiţiile în zootehnie, pentru că nu sunt acoperite costurile. A găsit şi o nişă pe care ar putea pătrunde: produsele bio, un segment de piaţă la mare căutare în Occident şi care promite tot mai mult şi la noi. Nu-şi face probleme legate de vânzare, pentru că oricum poate să vândă carnea în starea proaspătă. De altfel, produsele fresh au o pondere importantă în veniturile companiei la momentul actual. Are şi un avantaj, faptul că are abator propriu şi o reţea de magazine în întreaga ţară unde valorifică produsele direct.

Chiar dacă veniturile consumatorilor români sunt în scădere, iar aceştia sunt mai atenţi la cheltuieli, Naghi nu se plânge de vânzări mai mici, ci din contră, declară că acestea s-au majorat în primele şase luni ale acestui an cu circa 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Potrivit datelor companiei, Aldis a rulat afaceri de aproximativ 70 milioane de euro anul trecut. Şi productivitatea s-a mărit, pe fondul preţurilor în scădere la materia primă, în special la carnea de porc, ceea ce a determinat ieftinirea produselor şi creşterea volumelor vândute.

Fabrica din Călăraşi, o investiţie de circa 70 milioane de euro, este una dintre cele mai mari unităţi de producţie din ţară, cu o capacitate de aproximativ 150 de tone pe zi. Chiar dacă nu lucrează la capacitate maximă, patronul Aldis spune că a angajat în acest an aproximativ 100 de persoane, ca urmare a creşterii cererii pe segmentul produselor proaspete.

George Naghi este pasionat de apă, poate şi pentru că şi-a petrecut aproape toată viaţa pe malul Dunării… Îi place adrenalina, este chiar înnebunit să se plimbe cu iahtul sau cu şalupa pe Dunăre, să se piardă printre canale şi să admire vegetaţia unică din zonă. Iar nimic nu se compară cu câteva ore bune de relaxare alături de familie sau de prieteni. Pentru că legăturile cu trecutul nu se uită uşor, şi-a construit o pensiune agroturistică în zonă, cu 30 de camere, în urma unei investiţii de aproximativ opt milioane de euro.  Mare iubitor de animale, şi-a luat câţiva cai de valoare din străinătate, are chiar şi ponei, iar cine vrea poate să se plimbe cu trăsura pe câmpuri.

Este mulţumit de viaţa pe care o duce, spune că a avut noroc de bani de la 20 de ani, niciodată nu i-au lipsit. Poate a avut, spune el, chiar mai mulţi înainte de Revoluţie. De vândut spune că nici nu se gândeşte în acest moment sau poate că nu a primit încă oferta potrivită. Intenţia e să păstreze businessul în familie, poate şi pentru că în fabrică muncesc cu toţii: soţia, fiica şi ginerele. Viaţa lor e legată atât de mult de afacere încât s-au decis să-şi  construiescă şi casa în apropiere. Să le fie mai uşor.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii