,,Consiliul de Administraţie (CA) l-a numit pe domnul George MICU director general al companiei, în conformitate cu prevederile art.35 (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.109/30.11.2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, domnia-sa preluând mandatul marţi, 16 aprilie 2013”, a anunțat compania.
Adunarea Generală a Acţionarilor a numit, luni, noul Consiliu de Administraţie a cărui componenţă este alcătuită din persoane propuse de consultantul SC PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David şi Baias S.C.A. şi George Butunoiu Group SRL.
Membrii Consiliului de Administratie (CA) de la CNCF CFR SA, care vor avea un mandat de patru ani sunt Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România) – preşedinte CA, George Micu, Jiru Enache (secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice), Peter Weiss (fost director al Bancpost şi RBS România) şi Peter Raimund Kubinschi (vicepreşedinte executiv al Nextebank).
Noul director CFR a a reluat procedurile de achiziţie publică a unor servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică, în valoare totală de 120,85 milioane lei, blocate de fostul director Dimitris Sophocleous, a anunțat Ministerul Transporturilor.
Instituția a ales două proiecte, din şase, în vederea asigurării supervizării lucrărilor de reabilitare. Acestea se referă la modernizarea sectoarelor de cale ferată Coşlariu – Sighişoara (cu o valoare estimată la 68,1 milioane lei, fără TVA) şi Coşlariu – Simeria (47,19 milioane lei, tot fără TVA). Finanţarea este asigurată din fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană (85%) şi de la bugetul de stat (15%).