FacebookTwitterLinkedIn

Edilii Genevei speră ca prin această măsură să atragă în oraș cât mai mulți turiști, scrie The Independent. Voucherul este valabil până la sfârșitul acestui an și poate fi folosit la hoteluri (chiar și la cele de cinci stele), în restaurante sau cafenele. Condiția este ca oaspetele să petreacă minim două nopți la hotelul respectiv.
Cu o istorie și o cultură impresionantă, Geneva găzduiește sediile unor organizații europene importante, cum ar fi Organizația Mondială a Comerțului sau Crucea Roșie. Turiștii însă sunt atrași de obicei de orașul vechi, cu piațete pitorești, galerii, muzee și străzi înguste, dominate de clădiri istorice. Chiar în centrul orașului vechi se află Piața Bourg-de-Four, cu o mulțime de restaurante și cafenele.
O oprire obligatorie este catedrala Saint Pierre, construită între anii 1160-1252, în centrul orașului vechi, pe dealul care domină urbea. Din turnurile catedralei vederea asupra orașului este copleșitoare.
Există peste 30 de muzee în Geneva dacă sunteți interesați de arte, istorie sau orologerie. Printre acestea, Maison Tavel (Muzeul de istorie), Collections Baur (muzeu dedicat artei chinezești și japoneze) sau Muzeul Patek Phillipe – care omagiază orologeria, arta tradițională a Elveției. Nu ratați cu nici un chip MB&F M.A.D. Gallery, un loc unde arta este „prinsă” la mijloc, între mecanică și noile tehnologii.
La final, puteți urca cu telecabina pe Mont Saleve pentru o vedere panoramică asupra orașului și, eventual, un selfie de bun rămas.