Deși inteligența artificială reduce numărul locurilor de muncă de nivel entry-level, Generația Z ar putea fi, paradoxal, unul dintre marii câștigători ai transformării pieței muncii, notează Forbes SUA.
Potrivit unui studiu realizat de Indeed și YouGov, 45% dintre angajatori caută în mod activ candidați „AI-native” – persoane care folosesc cu ușurință instrumentele bazate pe inteligență artificială. În schimb, doar 19% dintre angajați spun că stăpânesc bine aceste tehnologii.
Generația Z se detașează clar de celelalte grupe de vârstă: 35% dintre tinerii din această generație se consideră competenți în utilizarea AI, cel mai ridicat procent dintre toate generațiile analizate.
Datele evidențiază un paradox al pieței muncii. Deși recrutarea absolvenților este cu aproximativ 20% sub nivelul de dinaintea pandemiei, companiile caută exact competențele pe care mulți dintre aceștia le au deja. Potrivit Indeed, angajatorii reduc posturile de început de carieră, dar în același timp sunt în căutarea unei generații care s-a adaptat cel mai rapid la utilizarea inteligenței artificiale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.