Şefii militari ai alianţei formate din 32 de ţări l-au ales pe Breuer în cadrul unei reuniuni de la Copenhaga.
Breuer va prelua funcţia într-un moment de schimbări majore în cadrul alianţei. Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut ca ţările europene să-şi asume responsabilitatea principală pentru apărarea continentului, după decenii de conducere americană, notează Reuters, citată de news.ro.
„Logica dumneavoastră operaţională, cunoaşterea aprofundată a acestei Alianţe şi conducerea Forţelor Armate Germane vor fi de mare folos pentru NATO”, a scris Dragone, într-o postare pe X.
Breuer va prelua funcţia vara viitoare, succedându-l pe amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone.
Potrivit secretarului general Mark Rutte, comitetul reprezintă cea mai înaltă autoritate militară a NATO, iar preşedintele său îndeplineşte rolul de principal consilier militar al şefului politic al alianţei.
Breuer, un ofiţer de armată în vârstă de 61 de ani, a căpătat porecla de „generalul cancelarului” după ce Olaf Scholz, pe atunci cancelar, l-a ales să conducă un comitet de criză ce a contribuit la gestionarea răspunsului Germaniei la pandemia de COVID în 2021 şi 2022. S-a înrolat în Bundeswehr într-o unitate de apărare aeriană în 1984 şi, ulterior, a urmat cursurile Colegiului de Stat Major General al SUA din Fort Leavenworth, Kansas, precum şi cursurile de pregătire ale Statului Major General german din Hamburg. În 2014, a servit în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate a NATO în capitala afgană, Kabul.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.