Gigantul rus Gazprom traversează o criză profundă, marcată de pierderi financiare masive și reducerea drastică a personalului, după ce și-a pierdut aproape complet piața europeană din cauza sancțiunilor impuse Rusiei în urma războiului din Ucraina, transmite Agerpres.
Compania intenționează să vândă sediul de lux din centrul Sankt Petersburgului, inaugurat cu fast în urmă cu 11 ani, împreună cu alte proprietăți de lux, pentru a reduce costurile. Gazprom Export, odinioară o divizie prosperă, a ajuns de la 600 de angajați la doar câteva zeci, aceștia ocupându-se în principal de litigiile cu foștii cumpărători europeni.
Pe lângă problemele diviziei de export, Gazprom pregătește eliminarea a 1.500 de posturi la sediul său central, Lakhta Centre, cel mai mare zgârie-nori din Europa. Angajații au fost deja avertizați că trebuie să își justifice locurile de muncă prin prezentări individuale.
În 2023, Gazprom a raportat pierderi de 7 miliarde de dolari, primele pierderi din ultimii 25 de ani, iar acțiunile companiei au atins cel mai scăzut nivel din 2009. De la vârful său din 2007, când capitalizarea de piață era de 330,9 miliarde de dolari, Gazprom valorează acum doar 46 de miliarde de dolari.
În ciuda promisiunilor Kremlinului de a redirecționa exporturile de gaze spre Asia, infrastructura insuficientă și neînțelegerile privind prețurile cu China pun sub semnul întrebării viabilitatea acestor planuri. Specialiștii estimează că, până în 2030, veniturile Gazprom din exporturi s-ar putea reduce cu până la 80% față de 2022, anul record în care compania a generat 165 miliarde de dolari.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.