FacebookTwitterLinkedIn

Cu toate că acest model se poate să fi fost precedat și de alte piese orologiere, acesta pare să fie cel care a marcat istoria Bulgari în ceea ce privește lumea orologieră.

Primul ceas creat de Bulgari a fost urmat de o serie întreagă de bijuterii timepieces, decorate în stil Art Deco, popular pentru acele vremuri, concentrându-se mai mult pe formă, geometrie și aspect, decât pe mecanism.

Mai târziu, în 1940, Bulgari a scos pe piață unul dintre cele mai cunoscute ceasuri din istoria sa: modelul Serpenti. Tot atunci, a fost introdusă și tehnica nouă de fabricare a ceasurilor, ceea ce le-a oferit identitate în această zonă de manifestare.

Serpenti

Tehnica poartă denumirea de „Tubogas” și se referă la acea brățară formată din benzi de aur, care, fără a fi sudate, sunt așternute pe un tub flexibil din oțel, iar la finalizare capătă forma unui șarpe încolăcit.

Tubogas

„Aș spune că Serpenti a rămas, cu siguranță, un model de bază pentru evoluția noastră. De la primul model creat în anii ’40, figura șarpelui a rămas imprimată și asociată cu istoria noastră”, a declarat  Jean-Christophe Babin, CEO Bulgari.

Elizabeth Taylor purtând un Serpenti, Bulgari

De la primul ceas și până la oficializarea Bulgari Haute Horlogerie SA au trecut câțiva ani. Acest lucru s-a întâmplat în 1980, în Neuchâtel, urmat de o colecție inspirată din străzile Romei. Parentesi, creată din aur și diamante, s-a adresat acelor femei care își doreau să dețină un ceas pe care să îl poarte zilnic.

Parentesi

Secolul XXI a adus pentru Bulgari cunoașterea, cu adevărat, a ceea ce se numește haute horlogerie. În 2004 a fost creat primul său mecanism in-house, cu tourbillon, stabilind apoi și recorduri mondiale – datorită celor mai subțiri ceasuri, printre care și modelul de anul acesta, de 3,96 de mm: Octo Finissimo Tourbillon Automatic.

În categoria inovațiilor intră și ediția limitată, lansată în acest an, de 10 piese „Diva Finissima Minute Repeater”, echipată cu cel mai subțire mecanism muzical din lume și prezentată la Baselworld 2018, alături de primul model Bulgari, din 1918.

Diva Finissima

„Diva Finissima reprezintă personificarea și fuziunea acestor 100 de ani de bijuterie italiană și creație elvețiană. Combină minunat abilitățile bijutierilor noștri, esența feminină și expertiza noastră în crearea de ceasuri”, a declarat Jean-Christophe Babin.

sursa: forbes.com

CITEȘTE ȘI (Galerie foto) Prima licitație cu ceasuri de damă din lume