Cautare




, Contributor

Artă & Cultură |
|

Galerie de artă pentru copiii grav bolnavi, în interiorul  Institutului Clinic Fundeni

Peste 20 dintre artiștii importanți ai momentului vor transforma etajul 6 al Institutului Clinic Fundeni într-o galerie de artă pentru copiii bolnavi de leucemie, cancere și alte boli grave.  
galerie arta

Proiectul „Arta dă speranță” a fost inițiat de omul de afaceri Eduard Uzunov, Galeria Rotenberg- Uzunov, „Asociația pentru Sprijinirea Artelor Frumoase” (ASAF) și Asociația „Aripi spre viață”. Acesta constă în donarea de tablouri către spitalul cu cea mai mare adresabilitate din România, unde sunt internați anual chiar și 5.000 de copii, se arată într-un comunicat.

Picturile vor fi realizate în atelierele proprii ale artiștilor care vor dona una sau mai multe lucrări, în funcție de viziunea personală, pe tema care a dat titlul proiectului: „Arta dă speranță“. 

Ulterior, lucrările realizate vor fi evaluate de către specialiștii ASAF și donate Institutului Clinic Fundeni, intrând în patrimoniul instituţiei.

Însă, înainte de a ajunge în saloanele şi rezervele etajului 6 al Institutului Clinic Fundeni şi în Centrul de spitalizare nou înființat în curtea unității medicale, lucrările vor fi reunite în cadrul unui vernisaj, care va avea loc, la începutul lunii decembrie, la Galeria Rotenberg-Uzunov. 

Printre artiștii din țară și din străinătate care au îmbrățișat această idee se află: Marilena Murariu, Costin Neamțu, Lisandru Neamțu, Stela Vesa, Carmen Marin,  Lucia Pușcașu, Lucian Liciu, Ion Drăghici, Gabriela Drăghici, Vasile Dobre, Arina Bican, Ileana Dragomirescu, Vali Irina Ciobanu, Carmen Poenaru, Emanoela Szabo,Ion Văcăreanu, Mugurel Bărbulescu, Sanda Buțiu, Oana Barsan, Damir Petru, Alexandra Johansen,  Martina Grigorita si Corina Perianu.

 „Este un proiect de suflet prin care încercăm să aducem o rază de lumină în viețile acestor copii aflați în suferință, a părinților lor, care le sunt permanent alături în spital și, nu în ultimul rând, cadrelor medicale care au grijă de ei. Pentru că, se spune, arta vindecă și alină, arta e perfecțiune, e vis, e poveste, e panaceu pentru minte și suflet, iar atunci când este îndreptată către oameni aflați în grea suferință, poate deveni o rază de speranță”, a declarat Eduard Uzunov, inițiatorul proiectului. 

Asociația „Aripi spre viață” a renovat deja etajul 6 al Institutului Clinic Fundeni, prin proiectul “Inimi mari pentru zambetele celor mici”, susținut de sute de oameni, iar în prezent construiește primul Centru de spitalizare de zi, în beneficiul copiilor afectați de cancer, care fac tratamente de lungă durată și care aparțin unei grupe de risc crescut fiind imunodeprimați atât din cauza bolii, cât și tratamentului cu citostatice. 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii