FacebookTwitterLinkedIn

Începând cu 1 martie, Gabriela Popescu a preluat funcția de Country Manager pentru Microsoft România, Moldova și regiunea CSI, marcând o nouă etapă în conducerea operațiunilor locale ale companiei.

Cu o experiență extinsă în domeniul juridic, afaceri și tehnologie, Gabriela Popescu activează în cadrul Microsoft din 2017. Cel mai recent, a ocupat funcția de director general interimar pentru România, alături de rolul de responsabil pentru afaceri corporative, externe și juridice în Europa Centrală, coordonând inițiative strategice și operațiuni regionale.

Noua poziție vine într-un moment simbolic, în care Microsoft marchează 30 de ani de prezență în România. Potrivit companiei, mandatul Gabrielei Popescu vizează accelerarea transformării digitale și a adoptării responsabile a inteligenței artificiale, cu accent pe creșterea competitivității economice și consolidarea încrederii în tehnologie.

„Microsoft dispune de talente excepționale și de o ambiție digitală în continuă creștere și va continua să investească, să colaboreze și să susțină acest demers cu ajutorul unei tehnologii fiabile, sigure și responsabile. Odată cu noua mea funcție, aștept cu nerăbdare să colaborez îndeaproape cu clienții, partenerii și instituțiile publice, ajutând organizațiile să folosească tehnologiile cloud și AI într-un mod care să genereze valoare reală și să susțină creșterea economică sustenabilă”, a declarat Gabriela Popescu.

Sub noua conducere, Microsoft își reafirmă angajamentele față de piața locală, bazându-se pe parteneriatele dezvoltate cu sectorul public și privat.

Printre priorități se numără sprijinirea agendei de transformare digitală în domenii-cheie precum serviciile publice, educația, sănătatea și reziliența națională, prin soluții de cloud și AI sigure. De asemenea, compania urmărește accelerarea adoptării responsabile a inteligenței artificiale, în conformitate cu reglementările europene, și consolidarea competențelor digitale și a ecosistemului local de inovare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.