FacebookTwitterLinkedIn

Furnizorii de energie spun că nu mai pot susține schema de plafonare la energie și cer liberalizarea pieței de la 1 aprilie 2025. Ei spun că întârzierile la plată depășesc un an de zile, iar restanțele se ridică la peste 8 miliarde de lei.

Reacțiile vin în contextul în care autoritățile iau în calcul prelungirea plafonării prețurilor.

„Tuturor ne plac lucrurile ieftine și pomenile, dar această schemă de plafonare și faptul că statul nu plătește sumele către furnizori afectează prea mult piața și tot consumatorii vor avea de suferit, pentru că prețurile în piață vor crește și nu se mai fac investiții”, a precizat Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

Reprezentanții AFEER au spus că au scrisori transmise către autorități, încă din luna august, vizavi de riscurile prelungirii acestei scheme de plafonare, care a adus mai multe involuții decât avantaje. “Am înțeles că, la început, a fost o perioadă critică pentru consumatori, dar, în timp, a început să aducă mai multe rele decât beneficii”, spun reprezentanții AFEER.

Potrivit furnizorilor,  în momentul de față, este o întârziere de un an a schemei de decontare, unele companii având încă sume neconfirmate din octombrie 2023. “Aceste sume sunt la ANRE, așteaptă confirmarea. Sunt sute de raportări la ANRE, în stand by. Am cerut, încă din toamnă, să se modifice mecanismul de verificare și să avem o confirmare parțială a sumelor”, spun furnizorii.

„Deși statul trebuia să deconteze furnizorilor diferența dintre prețul din facturi și cel din piață, din februarie 2024 nu am mai primit niciun ban. Este vorba de peste 8 miliarde de lei în total”, susține Urluescu.

Reprezentanții AFEER au spus că furnizorii nu mai pot să susțină această schemă. Există un risc foarte mare de neplată și ieșire din business, ceea ce ar afecta tot lanțul – distribuție, transport, și ar afecta și consumatorii.

Dacă un furnizor mediu închide, automat poate să afecteze un furnizor mare care este FUI (furnizor de ultimă instanță), ceea ce ar însemna creșterea prețului, potrivit sursei citate.

Companiile au mari probleme pe partea de cash flow, sunt susținute de bănci, dobânda de împrumut a trecut de 10%, iar unii și-au atins deja limita de creditare.

Potrivit reprezentanților AFEER  urgența numărul 1 este să fie făcute rapid plățile confirmate deja, iar ANRE să confirme cât mai urgent plățile.

Furnizorii de energie au mai precizat că schema de ajutor a avut un impact major asupra mediului economic: număr redus de investiții în producția de energie, lipsa lichidității din piață.

Potrivit estimărilor AFEER, pentru un consumator cu 100 kWh lunar, factura va crește cu 47-56 de lei, în cazul liberalizării.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus recent că unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare şi după 1 aprilie 2025, iar o decizie finală va fi luată până pe 1 februarie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.