FacebookTwitterLinkedIn

Fundația Regală Margareta a României anunță organizarea celei de a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, care va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, la Ateneul Român.

Evenimentul de înaltă ținută se va desfășura în prezența Familiei Regale a României și va reuni personalități din mediul de afaceri, diplomatic, cultural și media, într-o seară de gală dedicată exclusiv susținerii unei noi generații de artiști, prin acte de generozitate și implicare socială.

Soliștii serii sunt două voci de excepție ale noii generații:

Baritonul Mihai Damian, solist al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, laureat în anul 2025 al Concursului Internațional de Canto Operalia, prezidat de Plácido Domingo, unde a cucerit tripla victorie: Premiul Rolex – Premiul Publicului, Premiul Special al Ministerului Culturii din Bulgaria, precum și aprecierea unanimă a criticii. Baritonul impresionează prin calitatea timbrului, expresivitatea interpretării și forța prezenței scenice.

Soprana Georgiana Dumitru, solistă a Operei Naționale București, a evoluat pe scene prestigioase din țară și din străinătate, de la Ateneul Român și Sala Radio, până la scene din Italia, Franța și China. Este laureată în anul 2026 a premiului „Generația Mileniului III” (UCIMR). Soprana are o voce lirică luminoasă și o expresivitate muzicală de excepție. Georgiana revine pe scenă ca un exemplu de succes al Fundației, prin programul național Tinere Talente, fiind fostă bursieră a proiectului în perioada 2018 – 2020.

Concertul va fi susținut de Camerata Regală, o orchestră definită de prospețime, fantezie și versatilitate. Ansamblul organizează anual Stagiunea Regală, Mari Soliști, Mari Dirijori la Ateneul Român și susține activ tinerii muzicieni prin masterclass-ul Camerata Regală și micii muzicieni, având o activitate însemnată și pe plan internațional.

Orchestra va fi dirijată de către unul dintre cei mai apreciați dirijori români, maestrul Tiberiu Soare, dirijor al Operei Naționale București, al Ansamblului de Muzică Nouă „Profil” din Bucureşti, inițiator al Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naționale București. Tiberiu Soare este mentor și membru în juriul de selecție al bursierilor programului Tinere Talente și membru în Consiliul director al Fundației Regale.

***

Companiile din România au o oportunitate de a susține fără costuri această cauză chiar acum, devenind parteneri ai Concertului Regal Caritabil și ai burselor Tinere Talente prin:

  1. Depunerea Declarației 177 pe site-ul ANAF până la 25 iunie 2026. Nu este nevoie să mai fie facută vreo plată, banii sunt direcționați de la bugetul de stat către Fundația Regală din impozitul companiei pe 2025
  2. Alegerea unui pachet de sponsorizare directă pentru ediția a XVII-a a evenimentului

Iubitorii de artă și publicul larg se pot alătura cauzei prin achiziționarea de bilete pentru spectacolul din 25 octombrie sau prin donații online pe site-ul Fundației.

Foto credit: Daniel Angelescu

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.