FacebookTwitterLinkedIn

Franţa şi Italia sunt printre statele membre UE care vor fi incluse în măsurile blocului comunitar de limitare a deficitelor, potrivit unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Conform datelor Eurostat, în 2023 cele mai ridicate deficite guvernamentale au fost înregistrate în: Italia (7,4% din PIB), Ungaria (6,7% din PIB), România (6,6% din PIB), Franţa (5,5% din PIB) şi Polonia (5,1% din PIB).

Comisia Europeană va anunţa, miercuri, statele membre ale UE care vor intra în procedura de deficit excesiv (PDE). Sursele intervievate de Bloomberg dezvăluie că Spania şi trei alte ţări, al căror deficit depăşeşte 3% din PIB, nu sunt pe listă.

Italia şi Polonia au anunţat, deja, că se aşteaptă să intre în procedura de deficit excesiv. Statele trebuie să păstreze deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB, iar depăşirea acestui prag atrage recomandări pentru readucerea sub control a bugetului.

Pentru Franţa, anunţul vine într-un context nefavorabil. Agenţia de evaluare financiară Moody’s a avertizat săptămâna trecută că decizia preşedintelui Franţei de a cere organizarea de alegeri anticipate reprezintă un element negativ pentru ratingul suveran al țării.