FacebookTwitterLinkedIn

În convorbirea telefonică cu Vladimir Putin, care a durat mai mult de o oră şi jumătate, Emmanuel Macron a discutat în mod special despre „aşteptările prioritare faţă de talibanii” care au preluat puterea la Kabul: „lupta împotriva traficului cu droguri şi de arme, întreruperea legăturilor cu mişcările teroriste, respectarea drepturilor femeilor”, conform unui comunicat al preşedinţiei franceze, transmite AFP, citat de Agerpres.

Cei doi preşedinţi au convenit să se coordoneze strâns în zilele şi săptămânile următoare, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Consiliului de Securitate al ONU şi în cadrul G20.

Într-o discuţie telefonică anterioară cu şeful guvernului italian, preşedintele Franţei şi Mario Draghi au convenit, de asemenea, asupra „necesităţii unei cooperări strânse” în cadrul UE „pentru a duce la bun sfârşit evacuarea europenilor şi afganilor care sunt cei mai ameninţaţi, precum şi pentru a anticipa consecinţele crizei afgane”, conform sursei citate.

De asemenea, de la începutul săptămânii, şeful statului francez a abordat situaţia din Afganistan și în convorbiri cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierul britanic Boris Johnson.