FacebookTwitterLinkedIn

Cei aproximativ 48,7 milioane de alegători francezi înscrişi pe listele electorale sunt așteptați azi la urne în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

La primul tur de scrutin se prezintă în total 12 candidați, cel mai mare rival al
actualul şef al statului, Emmanuel Macron este considerat a fi candidatul de extremă-dreapta Marine Le Pen.

Campania electorală din Franţa a avut un început lent şi a fost umbrită de războiul din Ucraina. Aproape niciun subiect nu a rezonat cu alegătorii, iar mulţi candidaţi au fost percepuţi ca fiind slabi, ceea ce a sporit temerile legate de o prezenţă scăzută la vot. Sondajele au prognozat recent că până la 30% ar putea să nu voteze, potrivit DPA.

Preşedintele francez are puteri extinse şi deţine funcţia timp de cinci ani. El este mai puternic decât prim-ministrul pe care îl numeşte şi are o influenţă decisivă asupra cursului ţării.