Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Franco del Fabbro, Heidi: Vrem să creștem afacerea cu 50% până în 2020

Heidi Chocolat a investit șapte milioane de lei într-o nouă secție de producție în cadrul fabricii din Pantelimon (jud. Ilfov). Dar planurile sunt tot mai ambițioase.
Franco del Fabbro

Noua secție de producție are aproximativ 1000 metri pătrați și face parte dintr-o investiție de 15 milioane de lei. Aceasta vizează atât creșterea capacității de producție, cât și înnoirea utilajelor, în linie cu cele mai noi tehnologii din domeniul ciocolatei.

„Acum 30 de ani, dacă cineva ne-ar fi spus că vom fi aici, nu am fi crezut”, a spus Julius Meinl, proprietarul băncii austriece Meinl și al celor mai mari două fabrici de ciocolată din România (Heidi și Kandia), subliniind că povestea Heidi este, de fapt, „povestea unei companii românești care după 20 de ani a devenit un brand recunoscut internațional”.

Extinderea fabricii de ciocolată Heidi face parte din planul de creștere pe care conducerea companiei o are pentru producătorul de ciocolată. „Vrem ca până în 2020 să avem o creștere de 50%”, a spus Franco del Fabbro, CEO Heidi. Exportul reprezintă unul dintre principalele motoare de creștere, în prezent jumătate din producția Heidi merge către aproape 50 de piețe în întrega lume. „Marea Britanie, China, Polonia și Canada sunt principalele noastre piețe de export”, a mai spus Franco del Fabbro.

Anual, Heidi vinde 25 de milioane de tablete de ciocolată, și are o cotă de piață pe segmentul de tablete de 7%. Producătorul vizează însă ca, până în 2020, să ajungă la o cotă de piață de 10%. Cu toate că Heidi înregistrează creșteri „de două cifre” de la an la an, Franco del Fabbro estimează că piața de ciocolată, în România, va întregistra o scădere de sub zece procente.

Printre problemele cu care se confruntă producătorii de ciocolată se numără și creșterea constantă a prețului pentru cacao. „În ultimii doi ani, prețul a crescut cu 60-70%”, spune șeful Heidi, explicând că principalele importuri de cacao ale Heidi se fac din Coasta de Fildeș și din Ecuador. De aceea, producătorul ia în calcul și o posibilă creștere a prețului produsului finit. „Suntem în mijlocul implementării unei creșteri de prețuri de 7%”, a mai spus Franco del Fabbro.

Heidi Chocolate SA a fost fondată în anul 1994 de către familia elveţiană Läderach, proprietara companiei Confiseur Läderach AG.  Din Aprilie 2013, Heidi Chocolate face parte din grupul KEX Confectionery SA.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii