În ultimii 11 ani, Francisca a ocupat diferite poziții în cadrul Xerox România. Începând cu 2007 a fost Customer Service Operations Director pentru Xerox în România, coordonând toate activitățile post vânzare ale companiei, de la dezvoltarea strategiei de post-sales, la managementul rețelei de parteneri de service.
Din 2014, în calitate de Global Markets Operations Business Director, Francisca s-a ocupat de coordonarea și supervizarea activității partenerilor strategici Xerox în România și ulterior, începând cu 2017, a condus întreaga activitate de vânzări indirecte la nivel național.
Francisca Hogescu-Lebrun s-a alăturat echipei Xerox în anul 2000, ca Manager Logistică pentru România, iar în 2004 a fost numită Manager Regional de Logistică pentru regiunea CIT (Central and Eastern Europe, Israel & Turkey).
”Mă bucur că, asemenea câtorva dintre predecesorii mei, preiau conducerea unei organizații în care mi-am petrecut peste un deceniu, care mi-a oferit întotdeauna posibilități de a mă dezvolta și de a o dezvolta, în același timp,” a afirmat Francisca Hogescu-Lebrun.
Francisca este absolventă a Universității Politehnice București, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Ea a urmat cursurile Centrului de Leadership Creativ din Greensboro, Statele Unite.