Fostul președinte al SUA, Donald Trump, a avertizat cu privire la o potențială campanie de „moarte și distrugere” dacă se confruntă cu acuzații penale, la câteva ore după ce procurorii din New York, care i-au cercetat plățile către starul porno Stormy Daniels, au declarat că nu vor fi intimidați, potrivit unei relatări Reuters.
Postarea de vineri, de pe site-ul lui Trump, Truth Social, a fost cea mai recentă dintr-un șir de atacuri verbale la adresa procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg. Trump continuă să susțină că înfrângerea sa din 2020 a fost rezultatul fraudei – o afirmație care i-a inspirat pe adepții săi să lanseze atacul asupra Capitoliului SUA, de pe 6 ianuarie 2021, într-o încercare eșuată de a opri Congresul să certifice alegerea președintelui democrat Joe Biden. Acesta l-a învins pe republicanul Trump cu peste 7 milioane de voturi.
Fostul președinte Trump este acuzat de Stormy Daniels, o actriță și regizor de film pentru adulți, al cărui nume real este Stephanie Clifford, că i-ar fi oferit bani în schimbul tăcerii despre o întâlnire sexuală pe care a avut-o cu Trump în 2006.
Trump a negat că a avut vreodată o aventură cu Daniels și a numit plata „o simplă tranzacție privată”. El a spus că nu a comis nicio infracțiune și a declarat că ancheta este motivată politic.
Donald Trump organizează sâmbătă un miting electoral în Texas, încercând să stimuleze campania prezidențială. Fostul președinte a declarat că acesta este primul său miting major pentru cursa prezidențială din 2024, și și-a chemat susținătorii să se adune pe un aeroport din Waco, Texas.