Cătălin Drulă: „În această dimineață am luat parte la semnarea contractului dintre Compania de drumuri și proiectantul care va realiza completarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic de detaliu. Acest segment al autostrăzii A3 Transilvania, lung de 48 de km, a fost scos la licitație în această primăvară, după un deceniu în care a zăcut uitat. Este primul contract semnat pe noul caiet de sarcini care are prevederi mult mai echilibrate.” a scris pe pagina de socializare ministrul Transporturilor”.
Ofertantul desemnat câștigător este asocierea firmelor Search Corporation, Protelco SA, Like Consulting, Megamuhendislik și Musavirlik.
Traseul începe cu un nod rutier care face legătura la Codlea cu autostrada Ploiești-Brașov și se încheie în apropiere de Făgăraș, printr-un nod de mare viteză care face conexiunea cu autostrada Sibiu-Făgăraș.
În plus, în zona municipiului Brașov, proiectantul va asigura legătura cu autostrada Brașov-Bacău.
Printre cele mai importante activități din cadrul contractului se numără realizarea unor studii și analize de trafic, geotehnice, arheologice, topografice, hidrologice, hidraulice, de identificare a proprietarilor și a constrângerilor de pe traseu sau a utilităților intersectate.