FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit Samsung, interfața noului model GALAXY S II Plus este completată de o serie de funcții intuitive care fac telefonul și mai ușor de folosit ca până acum.

Folosit ca orice gadget de generația tânără, GALAXY S II Plus aduce, de asemenea, o serie de funcții suplimentare care îi cresc performanța și îmbogățesc numărul de moduri în care smartphone-ul poate fi folosit. Spre exemplu, ferestrele de tip pop-up pentru videoclipuri permit unui clip video să ruleze oriunde pe ecran, într-o fereastră pop-up redimensionată, în timp ce sunt realizate și alte comenzi, eliminând astfel nevoia de a închide și reporni videoclipurile atunci când sunt verificate e-mail-urile sau când se navighează pe Internet. Funcția S Voice permite utilizatorilor să controleze telefonul prin intermediul comenzilor vocale, în timp ce funcția Voice Unlock îi ajută să-și deblocheze telefonul cu ajutorul unei comenzi vocale.

Camera foto a noii versiuni GALAXY S II Plus, are o viteză a obturatorului cu lag zero, ce permite captarea obiectelor aflate în mișcare fără decalaj. Funcția „Buddy photo share” permite un share simultan al fotografiilor cu toți prietenii care se află în poză, direct din cameră sau din galeria foto. În plus, funcțiile Group Facetag și Face zoom contribuie la crearea unei experiențe complete.

Totodată, noua cameră are încorporate cele mai noi funcții și servicii dezvoltate de Samsung, inclusiv funcția „AllShare Play” care permite utilizatorilor să transfere conținut pe alte dispozitive Samsung, folosind un singur cont de utilizator și a unei singure parole. Astfel, aceștia pot beneficia de toate facilitățile disponibile pe Samsung Hub, inclusiv de cele mai noi versiuni ale Readers Hub, Video Hub, Game Hub sau Music Hub.