Grupul Sphera Franchise Group își continuă expansiunea la nivel național, investind constant în inovarea, digitalizarea și remodelarea restaurantelor.
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, și-a îmbunătățit performanțele financiare în prima jumătate a anului 2024, fiind cel mai bun prim semestru din istoria sa în ceea ce privește vânzările, EBITDA și profitul net. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, grupul a înregistrat o creștere de 6,4% a vânzărilor, ajungând la 740 de milioane de lei și un profit net mai mult decât dublu.
La oficializarea raportului financiar pentru semestrul I 2024, Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group, a declarat: „Am obținut rezultate financiare foarte bune, în ciuda condițiilor de piață mai puțin favorabile, inclusiv o inflație mai mare decât cea preconizată și un comportament prudent al consumatorilor. Performanța noastră demonstrează încă o dată forța strategiei și puterea brandurilor din portofoliul nostru”.
Piața din România a fost principalul contributor la performanța grupului în perioada amintită, generând vânzări de 639,5 milioane de lei, reprezentând peste 86% din total. KFC România este cel mai valoros activ din portofoliul Sphera, vânzările lanțului de restaurante ajungând la 544 de milioane de lei, mai mari cu 8,6% față de semestrul I 2023. Profitabilitatea grupului în România s-a majorat cu 50,7%, EBITDA ajungând la 78,9 milioane de lei. Aceasta se datorează, în principal, performanței KFC România cu o EBITDA de 70,3 milioane de lei (+50,7% comparativ cu semestrul I din 2023).
Profitul net al grupului în semestrul I a crescut cu 109,4% față de aceeași perioadă din 2023, ajungând la 40,7 milioane de lei. Această dublare a profitabilității a fost susținută de expansiunea la nivel operațional și de continuarea măsurilor de eficientizare.
Acționarul principal la Sphera Franchise Group este Radu Dimofte, prin intermediul offshore-ului Tatika Investments din Cipru (28,6%). El a lansat afacerea restaurantelor în franciză la începutul anilor ’90, împreună cu partenerii Nicolae Badea și Lucian Vlad. La Sphera, Nicolae Badea (Computerland) are o participație de 20,5%.
Un alt acționar este firma Wellkept Group SA (17%), controlată de Radu Dimofte. Sphera Franchise Group operează francizele KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău și Italia. Grupul deține peste 170 de restaurante pe cele trei piețe și are aproximativ 5.000 de angajați. La mijlocul lunii august 2024, capitalizarea bursieră a companiei era de 1,53 miliarde de lei.
La jumătatea acestui an, compania a inaugurat primul KFC Drive Thru din Craiova, fiind cea de-a patra unitate din acest oraș. De asemenea, a deschis primul restaurant KFC din Sinaia, care a implicat o investiție de aproximativ un milion de euro. Această unitate s-a adăugat celor lansate în Hunedoara (iunie) și Sibiu (februarie).
La nivel anului 2023, Sphera a înregistrat vânzări de 1,47 miliarde de lei și indicatori de profitabilitate îmbunătățiți: EBITDA de 147,9 milioane de lei, mai mare cu 44,1% față de anul anterior, și un profit net în creștere cu 80,3%, în valoare de 79,8 milioane de lei. Compania Wellkept Group, care activează în domeniul imobiliar și este acționară la SFG, a raportat o cifră de afaceri de 10,2 milioane de lei și un profit de 32,3 milioane de lei, mai mare cu 77% față de anul precedent. Antreprenorul Radu Dimofte are participații directe și indirecte la 20 de firme, care au realizat o cifră cumulată de afaceri de peste 1,41 miliarde de lei. Pe lângă KFC, Pizza Hut și Taco Bell, Radu Dimofte mai deține franciza pentru brutăriile Paul prin intermediul firmei Moulin D’Or. Aceasta a avut afaceri de 39,8 milioane de lei (creștere de 6% față de 2022) și un profit net de 4,8 milioane de lei (-23%).
Imobiliarele reprezintă o altă componentă a afacerilor antreprenorului Radu Dimofte. El deține sute de mii de metri pătrați de spații de birouri, comerciale sau parcuri industriale. După revenirea din Statele Unite în țară, la începutul anilor ’90, Radu Dimofte s-a remarcat prin modul în care a preluat și a dus mai departe afacerile moștenite de la tatăl său, Zerlin Dimofte. În 2023, Practic SA, firmă care prestează servicii de închiriere și vânzări de proprietăți, a avut o cifră de afaceri de 42,3 milioane de lei (+7 % față de 2022) și un profit net de 26,8 milioane de lei, mai mic cu 29% față de anul precedent. Radu Dimofte controlează 48,4% din această firmă, înființată în 1991. Alți asociați ai Practic SA sunt Ibtcyro Holding (32%) din Cipru și Wellkept Group (12%). Practic SA este cotată la BVB (simbol bursier PRBU), fiind unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale stradale din București. La mijlocul lunii august a.c., capitalizarea bursieră a companiei Practic SA se ridica la 593,9 milioane de lei.
În primul semestru al acestui an, Practic SA a raportat un profit net de 19 milioane de lei, în creștere cu 23,2% față de aceeași perioadă a anului 2023. Profitul a fost realizat din activitatea de închiriere. În raportul înaintat către BVB se precizează că activitatea economică din prima parte a anului nu a fost influențată semnificativ de rata inflației, încă ridicată în România, și nici de costurile războiului din Ucraina. Printre incertitudinile invocate în raport se numără inflația, gradul de îndatorare a României, politicile fiscale agresive și seceta prelungită.
O altă zonă importantă ale afacerilor derulate de Radu Dimofte este industria hotelieră. Parc Hotels, companie care operează complexul hotelier Ramada Bucharest Convention Center, a raportat, în 2023, o cifră de afaceri de 63,4 milioane de lei, la nivelul anului precedent (+2) și un profit de 10,8 milioane de lei (+12%). Acționarul acestei societăți este firma Tatika Investments (Cipru).
Firma Grand Plaza Hotel, operatorul Sheraton Bucharest Hotel, a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 52,8 milioane de lei, în creștere cu 21% față de 2022, și a raportat un profit de 1,07 milioane de lei. Acționarii firmei Grand Plaza Hotel sunt Tatika Investments (75%) și Tresela Investments (25%) din Cipru. Restaurantul Casa Doina (București), la care Radu Dimofte (50%) este asociat cu Doina Popoviciu, fosta soție a omului de afaceri Puiu Popoviciu, a înregistrat în 2023 o cifră de 16,6 milioane de lei (+ 4% față de 2022) și un profit net de 3,2 milioane de lei.
Radu Dimofte se numără printre cei mai discreți oameni de afaceri din România, evitând orice apariție în public.
Loc 16
2 miliarde de lei
Radu Dimofte
65 de ani | București
Horeca și imobiliare
Locul 15 în ediția 2023 a Forbes 500