FacebookTwitterLinkedIn

În 19 ani de activitate, Ionuț Negoiță a devenit unul dintre cele mai importante nume în sectorul imobiliar din România, după ce a construit mai mult de 11.000 de locuințe noi. Ce urmează?

Într-un oraș precum București, unde ponderea locuințelor noi este foarte redusă în comparație cu cea a apartamentelor vechi, dezvoltările imobiliare au început să schimbe semnificativ aspectul orașului și să redefinească stilul de viață urban. Estul Capitalei, o zonă care a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani, ilustrează cel mai bine această transformare.

HILS Development, compania de dezvoltare imobiliară fondată de Ionuț Negoiță, a lansat până în prezent șase proiecte importante în această zonă. Dintre acestea, trei – HILS Splai, HILS Pallady și HILS Brauner – au fost finalizate. Celelalte trei proiecte – HILS Sunrise, HILS Republica și HILS Titanium – se află în diverse stadii de construcție.

Recent, dezvoltatorul a anunțat o investiție totală de 3 milioane de euro în obținerea primei pre-certificări Green Homes din estul Capitalei, pentru proiectul HILS Sunrise, care include și costurile aferente tehnologiilor și facilităților necesare conformării la standardul Green Homes.

„Zona Pallady este interesantă. Înainte de 1989 era puternic industrializată, dar prezența metroului a adus un avantaj imens pentru dezvoltările rezidențiale. Am văzut potențialul și am investit aici”, a explicat pentru Forbes România Ionuț Negoiță, fondator și CEO al HILS Development. Recunoscând acest potențial, el a fost unul dintre primii jucători imobiliari din sectorul rezidențial care a mizat pe această zonă, iar numărul dezvoltărilor HILS a crescut permanent. Cu planurile actuale de dezvoltare, HILS are potențialul de a ajunge, potrivit reprezentanților, la o comunitate de aproximativ 24.000 de locuitori în zona de est a Capitalei.

În plus, compania lui Ionuț Negoiță plănuiește să consolideze această comunitate prin noi proiecte rezidențiale, dar și prin inițiative care să asigure o bună infrastructură de servicii și facilități pentru noii rezidenți. Strategia sa de dezvoltare nu se limitează însă la zona de est a orașului. În cei 19 ani de activitate, grupul său de firme a dezvoltat și vândut peste 11.000 de locuințe, având planuri de extindere și pe alte segmente ale pieței imobiliare din București.

Pe lângă extinderea în sectorul rezidențial, Negoiță a fost implicat recent într-o tranzacție importantă pe piața terenurilor, achiziționând două loturi de teren cu o suprafață totală de aproape 12 hectare în zona Preciziei, din vestul Capitalei, pentru aproximativ 23 de milioane de euro. Terenurile au fost achiziționate de la grupul spaniol Roca, care deținea fabrica Cesarom, un important producător de obiecte sanitare. Decizia companiei spaniole de a renunța complet la producția din România a deschis oportunitatea acestei achiziții, care ar putea susține noi dezvoltări pe segmentul imobiliar.

Ionuț Negoiță descrie începuturile sale în afaceri ca fiind modeste, dar formative. La vârsta de 17 ani, a intrat în contact cu domeniul construcțiilor pe un șantier din fosta Iugoslavie, o experiență care i-a oferit primele lecții despre organizarea muncii și colaborarea pe teren. Ulterior, în Franța, a lucrat alături de echipe diverse în sectorul construcțiilor și al amenajărilor interioare, acumulând cunoștințe practice și înțelegând diferitele perspective asupra acestui domeniu.

Astăzi, portofoliul său este dominat de proiecte rezidențiale și de tip mixt, care îmbină locuințele cu alte facilități urbane. Prin intermediul HILS Development, Ionuț Negoiță gestionează întregul proces de dezvoltare imobiliară, de la proiectare și construcție până la vânzare și servicii post-vânzare, ceea ce îi permite să mențină o viziune de ansamblu asupra fiecărui proiect.

Pe lângă dezvoltările imobiliare rezidențiale, Ionuț Negoiță este implicat și în sectorul ospitalier și al serviciilor, completând astfel portofoliul cu activități conexe care susțin proiectele rezidențiale prin facilități destinate locatarilor și vizitatorilor.

În 2023, cifra de afaceri cumulată a firmelor prin care Ionuț Negoiță dezvoltă proiecte imobiliare și desfășoară activități în domeniul ospitalier și al serviciilor a ajuns la 614 milioane de lei (aproximativ 123 de milioane de euro), conform datelor termene.ro. Această valoare include atât activitățile de property management, construcții și vânzări, cât și serviciile oferite prin alte segmente de afaceri.

În prima jumătate a acestui an, HILS Development a raportat o creștere semnificativă a vânzărilor de apartamente noi, cu un avans de 28% în toate cele șase proiecte pe care le dezvoltă. Compania a anunțat, de asemenea, că menține un stoc constant de locuințe gata de vânzare, estimând că până la finalul anului acesta va include 400 de unități disponibile. „Investițiile sunt considerabile și necesită finanțare constantă, fie din fonduri proprii, fie prin credite. Este o presiune financiară importantă, dar necesară pentru a asigura încrederea pieței”, a declarat Negoiță.

Cu o echipă de aproximativ 400 de angajați, HILS Development deține un portofoliu variat de proiecte. Echipa internă include constructori, arhitecți și alți profesioniști din domeniu, care se ocupă de toate etapele de dezvoltare, de la proiectare până la finalizarea lucrărilor, asigurând astfel un proces integrat de realizare a proiectelor.

Ionuț Negoiță mărturisește că își începe aproape fiecare zi pe șantier. „Îmi place să vizitez toate proiectele pentru a urmări îndeaproape evoluția lor,” explică el. Aceste vizite zilnice nu sunt doar o rutină, ci o metodă de a se implica activ în desfășurarea fiecărui proiect. „Discut cu echipele și iau decizii la fața locului. Este un lucru care îmi face plăcere și mă energizează”, adaugă antreprenorul. Modelul său de business, bazat pe echipe interne specializate, îi permite să gestioneze toate etapele procesului de construcție – de la proiectare la vânzare și servicii post-vânzare, asigurând astfel un control constant asupra fiecărui detaliu.

Pe lângă proiectele curente, viziunea lui Ionuț Negoiță asupra dezvoltării urbane include și extinderea afacerii în alte zone din București, dar și în sectoare imobiliare diferite. „În următorii doi‑trei ani, intenționez să demarez un proiect office în zona Pallady. Observăm că tot mai multe birouri se dezvoltă și în alte zone ale orașului, nu doar în nord.” Ionuț Negoiță se declară interesat de ideea „orașului de 15 minute”, în care locuitorii au acces rapid la toate serviciile de care au nevoie. El consideră că piața este în prezent mult mai matură, fluctuațiile sunt mai mici, iar prețurile locuințelor în București sunt încă la jumătate în comparație cu alte capitale din Europa Centrală și de Est. De aici rezultă și potențialul de dezvoltare.

Loc 21

1,6 miliarde de lei

Ionuț Negoiță

50 de ani | București

IMOBILIARE

Locul 21 în ediția 2023 a Forbes 500