România continuă să își facă loc pe harta performanței mondiale în robotică, prin reușitele spectaculoase ale liceenilor care au transformat pasiunea pentru tehnologie într-o misiune de viață.
Alte trei echipe au dus tricolorul pe podium în 2025 la competițiile internaționale de elită: TehnoZ din Pitești, Eastern Foxes din Ploiești și CSH din Timișoara.
Elevii de la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești, reuniți sub numele de TehnoZ, au obținut titlul de Winning Alliance Captain la Maryland Tech Invitational (MTI) – una dintre cele mai dure competiții de robotică din lume, unde participă doar 40 de echipe selectate la nivel global. În fața campionilor din SUA, China, Brazilia, Mexic sau Marea Britanie, cei șase adolescenți din Pitești și robotul lor construit șurub cu șurub au reușit nu doar să câștige, ci și să stabilească recordul mondial absolut al sezonului FIRST Tech Challenge.
„Vrem să facem din acest domeniu ceva mai important în România”, spun membrii echipei, convinși că victoria lor este doar începutul. Povestea TehnoZ a început în 2018, iar de atunci fiecare sezon a însemnat sute de ore de muncă în laborator, dar și recunoașteri importante, precum Think Award la Campionatul Mondial din Houston (2024).
Eastern Foxes și CSH – România pe podium la Houston
Performanța românească a fost completată la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din Houston, unde două echipe – Eastern Foxes (Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Ploiești) și CSH (Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara) – au format o alianță care a urcat pe locul al treilea mondial, dintr-un total de 250 de echipe participante.
„Poți să ai o echipă formată din cei mai buni oameni, dacă ei nu sunt capabili să lucreze împreună, este degeaba”, spune Emanuel Mihalache, unul dintre tinerii din Eastern Foxes, rezumând esența competiției. Colega sa, Larisa Parfenie, din echipa CSH, povestește cum pasiunea s-a născut din curiozitate și voluntariat: „Am văzut copii implicați, care poate că pierdeau un meci, dar erau plini de speranță pentru următorul. Și m-am văzut pe mine în acești copii”. Împreună, cei șase liceeni au demonstrat că robotica nu este doar tehnologie, ci și o lecție despre colaborare, perseverență și gândire critică. Rezultatul lor reconfirmă faptul că România începe să conteze tot mai mult în ecosistemul global al competițiilor STEM, alături de țări cu tradiție precum Coreea de Sud sau Statele Unite.