– TIMPUL –
Este foarte interesant cum mi-a ordonat Avi programul. Atât viața mea, cât și a partenerului meu s-a schimbat mai întâi de când au venit cățeii – Schlomo și Clint – cu aproape un an înainte de sosirea lui Avi. Nimic nu e întâmplător, pentru că am început să ne trezim la 7:30 și să fim acasă, vrând-nevrând, la prânz, după care să bifăm obligatoriu ora 21:00, totul pentru plimbările de rigoare. Apoi a venit Avi cel mult așteptat și, ca un făcut, el se trezește „ceas“ la ora 7:30.
– ÎNCEPUTUL –
Prima săptămână nu a fost ușoară deloc. De fapt, întreaga primă lună a fost foarte grea. Imaginați-vă un copil crescut într-un anumit mediu de la cinci luni până la trei ani și patru luni. Nu știa cum arată Soarele și Luna în desene. Nu știa culorile, avea un bagaj de cuvinte extrem de limitat și orice gest de tandrețe îl aducea în postura de „eu nu știu“ sau „eu nu pot“. Știi, e vorba aceea valabilă pentru femeile care au născut pe cale naturală, pe care, atunci când le întrebi cum a fost, îți răspund „A fost foarte ușor“? Eu nu pot să spun că a fost ușor, dar pe de altă parte am primit un copil ca o foaie albă, iar povestea sa a început să fie scrisă din 11 decembrie 2013, când a devenit membru al familiei noastre.
– MOMENTUL-CHEIE –
Mi-am dat seama că am ajuns să ne aparținem cu adevărat unul celuilalt la prima lui răceală puternică, prin februarie, într-o seară când temperatura lui a ajuns la 39 și jumătate. Pediatra mea era în vacanță, așa că am sunat-o pe prietena mea, designerul Irina Marinescu, care mi-a dat câteva indicații, după care mi-a recomandat pediatrul ei. În acea săptămână am stat cu Avi acasă, am făcut colaje, am râs, ne-am jucat de-a dispensarul și ne-am amuzat cum Avi ținea morțiș să-i „consulte“ pe căței și pe noi doi. A fost o apropiere absolut minunată.
– PLĂCERI MĂRUNTE –
Avi e un copil tare vesel și prietenos. Îi plac mașinile și poveștile (cărora a început să le înțeleagă sensul), îi place serialul „Bananele în pijamale“, doarme cu Mike și Sully, primiți cadou de la copiii unei prietene, dar și cu un pitic manufacturat de Ioana Ulmeanu, prietena mea de la Elle. A învățat să înoate și îi place mult să danseze și să cânte. De fapt, cântă de când se trezește. Cântă în drum spre grădiniță și în supermarket, iar acasă cântă la orga de jucărie primită în dar de la „bunica Geta“, mama mea.
– CEA MAI FRUMOASĂ LECȚIE –
Să fiu mamă de pui pe două picioare. E ceva ce învăț în continuare, zilnic. Programul se schimbă, iar eu mă simt ca la facultate: îmi organizez totul de la 9:00 la 18:00, iar când vine Avi acasă, sunt cu el. Ne-am împărțit foarte clar rolurile, iar la noi în casă se râde mult, se spală multe rufe (râde), iar eu am început să gătesc și să fac prăjituri și îmi place foarte mult. Avi s-a potrivit perfect în programul meu de „freelancer“ și mă consider o norocoasă, pentru că e un copil cuminte și „easy going“. Abia aștept să mă mai întrebi lucruri despre cum e să fii mamă peste 15 ani de-acum încolo. Abia aștept.