Puțini sunt cei care se pot mândri că au reușit să stea de vorbă cu oameni pe care de multe ori îi considerăm eroi și pe care o țară întreagă îi percepe ca atare. Din dorința de a-i pune în valoare pe oamenii care schimbă vieți și care dau mai degrabă ceva înapoi societății decât să se gândească mai întâi la bunăstarea lor materială, Forbes România a adus în faţa unui public numeros, sâmbătă, 7 iunie, la Arcub, oameni de excepţie care şi-au lăsat amprenta în mai multe domenii. Despre inovaţie, performanţă şi modele adevărate – acestea au fost cuvintele de ordine la evenimentul Forbes Heroes, organizat cu sprijinul Colliers International și Unilever.
Muzica clasică, sistemul medical, digitalul, publicitatea sau actele de caritate sunt numai câteva dintre domeniile care au fost reprezentate la evenimentul Forbes Heroes. Pornind de la principiul că adevăratele modele se descoperă şi se chestionează, cei 19 eroi care s-au alăturat proiectului și a căror poveste o puteți citi în paginile următoare nu au fost zgârciți în a le da răspunsuri tinerilor prezenți în sală, dornici să afle cât mai multe de la ei. Care sunt sfaturile lor pentru tineri și cum au reușit să depășească toate obstacolele ce le-au apărut, aflați de la oameni care reprezintă valorile adevărate, nu televizate.
Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România