FacebookTwitterLinkedIn

Românii tind să achiziționeze mai puține produse în următoarea perioadă pe fondul incertitudinilor din mediul economic. În acest nou context generat în special de inflație, piața locală de ambalaje din carton se confruntă cu noi provocări.

Piața de ambalaje are două provocări: clientul are nevoie să se orienteze către sustenabilitate, care presupune costuri pe care până acum nu le-a calculat, apoi intervine nevoia eficienței economice, care implică un cost redus. Aceste două elemente duc la reorientarea pieței către un produs sustenabil, un produs eco-friendly și către eficiență economică. ”Consumatorul român vrea să își optimizeze costurile, este mult mai atent în gestionarea achizițiilor. Consumatorul se îndreaptă către produse esențiale, dar se uită și la raportul calitate – preț, pe care îl vrea optim”, remarcă Mădălina Ștefan, fondator Cartobello, producător de cutii personalizate, în cadrul emisiunii Forbes Forward.

Tendința resimțită cel mai puternic pe piața de ambalaje este orientarea către sustenabilitate, iar normativele europene de anul trecut și directivele privind sustenabilitatea au impactat începutul acestui an, consideră Mădălina. ”Impactul este destul de dificil de măsurat. Nu avem instrumente să verificăm tot lanțul logistic, efortul financiar ar fi destul de mare, ar trebui să am trasabilitate până la copacul care a fost tăiat. Autoritățile se recalibrează, pentru că nu există posibilitatea tehnică să faci acest raport de sustenabilitate la nivelul pe care ele și-l doresc. Eu mi-am dorit ca antreprenor să mă conformez și să pot duce în compania mea aceste direcții și să pot avea soluții concrete: de unde facem achiziția de carton, care este numărul de kilometri de transport, câtă energie solară folosim etc. Asta a fost presiunea, să ne conformăm să aducem soluții sustenabile. Am făcut niște pași, însă mai aștept instrumente clare ca să pot măsura acest impact”.

Printre pilonii principali care au stat la baza strategiei de business a Cartobello se numără eficientizarea operațiunilor și optimizarea costurilor. Inovația și revizuirea portofoliului de produse au fost de asemenea pe agendă. ”Am făcut analize de costuri, bazate pe costul fiecărui proces din companie și am optimizat să creștem foarte bine profitul. Am vrut să stăm pe un teren sigur, existând riscul unei crize financiare globale. Ne-am uitat la ce am făcut bine, am eliminat produse la care nu aveam o marjă brută consistentă, am discutat cu clienții, am încercat să rămânem pe creșterea profitului brut. Apoi ne-am uitat de optimizarea portofoliului de produse, am vrut să identificăm produsele la care aducem valoare în piață și am redus oferta la ce facem cel mai bine. Apoi am pus accent pe inovație și pe instrumente care măsoară impactul asupra sustenabilității”.

Compania avea până anul trecut foarte mulți clienți din domeniile fashion și beauty, însă anul acesta, potrivit antreprenoarei, Cartobello a reuțit să atragă o nouă categorie de clienți din industriile de producție, cum ar fi vopselele, care au contribuit la profit. ”De aici a venit creșterea noastră de cifre. Am investit anul trecut într-o nouă linie de producție, care ne permite să facem cantități medii, dar la un raport calitate – preț optim. Avem clienți din industriile producătoare, mici producători români care au crescut business-ul până la un anumit nivel și vor să creeze prin ambalaj o legătură cu clientul lor. Am renunțat la produsele care conțineau plastic, apoi la un tip de produs la care achiziționam materia primă din China, pentru că ne afecta raportarea de sustenabilitate pe toată compania această unică excepție, am căutat materii prime corespondente pe care să le găsim în zonă, pentru a limita lanțul logistic”.

Din punct de vedere al cifrelor, în primele 9 luni din 2024, cifra de afaceri a înregistrat o creștere de 15%. De obicei, media de creștere era de 20-30%. Avansul, explică Mădălina Ștefan, nu se datorează doar creșterii numărului de clienți, ci și stabilizării lanțurilor logistice. ”Creșterea la noi vine tot timpul în trimestrul al patrulea, deoarece avem presiunea aceasta să terminăm bine anul. Sper să atingem nivelul de 20% pe care îl avem în KPI-ul de companie. Consider că în sezonul acesta de Sărbători voi atinge 20-25% ca să echilibrez tot anul. Ce am observat anul acesta este că se pregătesc mai devreme clienții, avem foarte mulți clienți stabili care își pregătesc strategia de Black Friday sau de Sărbători. Asta pe noi ne ajută, deoarece avem o lună și jumătate în avans pentru pregătiri. Există mereu creștere, sezonul ne face pe toți mai cheltuitori, apropierea de final de an aduce așa o frenezie. Uneori e nesustenabilă, dar cumva eu m-am obișnuit cu acest ritm”, completează Mădălina Ștefan.

Pentru următorul an, planul de business presupune finalizarea optimizării structurii operaționale și digitalizarea restului de procese, apoi reconfigurarea strategiei de marketing. ”Aș vrea să fiu în top companii digitalizate. Am văzut beneficiile digitalizării pentru clientul nostru. Apoi vreau să reconfigurez strategia de marketing. M-am focusat foarte tare pe procesele de producție, dar și pe marketing. Tot timpul marketingul e ceva de inspirație și cumva încă funcționăm cu strategia pe care eu am făcut-o în 2020. Am o echipă nouă și am niște idei, sper să se vadă la anul că înțelegem clientul și cum vrea el să interacționeze cu o companie de producție”.

În ceea ce privește potențiale proiecte, Mădălina Ștefan ne-a mărturisit în premieră că intenționează lansarea unei platforme de vânzare B2B. ”Mi-ar plăcea să fac această platformă de vânzare B2B în care să integrez și alte companii, alte fabrici care fac produse pe care noi nu le executăm. Nu știu cât de deschiși sunt producătorii din România să vândă printr-o platformă B2B, dar eu îmi doresc asta, este un vis!”.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.