La 35 de kilometri de București și la 500 de metri de pădurea Comana se află un mic atelier construit integral din lemn. Un loc care, cel puțin la prima vedere, pare un muzeu al cuvântului tipărit, judecând după pereții acoperiți integral cu gravuri, după paginile înrămate din enciclopedia franceză de la 1700 (care descriu tot tehnicile străvechi de manufacturare a hârtiei) sau după obligațiunile sau facturile vechi rămase de la cotidianul „Universul”. Odată ce te apropii, descoperi că este de fapt un muzeu-atelier, o ultimă redută a meșteșugului hârtiei și o dovadă a faptului că până și uitarea poate naște vise ambițioase.
Pentru soții Dana și Ion Georgescu, proprietarii atelierului, visul a apărut la sfârșitul lui 2008, îmbrăcat în straie de curiozitate și dorință. „Tânjeam după o activitate mai creativă, pe lângă munca zilnică de birou”, își amintesc ei. La momentul respectiv, Dana lucra în recrutare și selecție de resurse umane, dar își dorea un curs de fotografie, iar Ion activa în training și consultanță, dar căuta de multă vreme un curs de colaj.
Dacă fotografia s-a potrivit de la bun început, cursul de colaj al lui Ion s-a transformat într-unul de legătorie de carte, la Fundația Calea Victoriei. A urmat un curs de hârtie manuală, după care cei doi au început să descopere tehnicile străvechi de realizare a hârtiei, precum și arta tiparului înalt, Letterpress. Inițial din pasiune, apoi dintr-un imbold antreprenorial, au început să caute în stânga și-n dreapta echipamente vechi de fabricare a hârtiei.
Pe unele le-au găsit în tipografii uitate din România (inclusiv de la „Universul”) și, contra unor sute de euro, le-au salvat în ultima clipă de la fier vechi. O ghilotină pentru tăiat hârtia (datând din anii ’60) a venit din Cehia, utilajele pentru tiparul policolor au venit tocmai din Germania, iar cel mai vechi utilaj, o ghilotină de hârtie din 1889, a venit din celebra fabrică de echipamente de legătorie Karl Krause, din Leipzig.
După ce au închiriat un mic spațiu de depozitare, Dana și Ion au demarat, în decembrie 2011, căutările pentru un loc adecvat proiectului lor, care căpătase deja un nume de cod: „Moara de hârtie”. Au găsit un teren în Comana, pe care au construit, până în aprilie 2011, micul atelier din lemn care să le adăpostească utilajele din alte vremuri. L-au plătit cu 130.000 de euro luați de la bănci și multe împrumuturi mici de la prieteni. „Nu aveam bani puși deoparte pentru un asemenea proiect, așa că ne-am descurcat cum am putut”, recunoaște Ion. „Încă suntem foarte îndatorați, dar mergem mai departe”.
Au încercat să facă lucrurile cât mai aproape de ceea ce visau, dar adaptat la ceea ce își puteau permite, iar Moara de hârtie s-a deschis oficial în august 2011. De atunci, peste 2.500 de persoane, din șapte țări, le-au trecut pragul, fie special pentru a vizita moara, fie pentru a participa la numeroasele ateliere de hârtie manuală, tipar Letterpress sau legătorie de carte pe care le organizează periodic.
Mulți dintre oaspeți continuă să revină după prima vizită, aducând cu ei și alte persoane. „Am încercat să creăm o atmosferă în care oamenii să se poată detașa ușor de București și de viețile lor de zi cu zi”, mărturisește Dana. Simte că dorința li s-a împlinit ori de câte ori micile lor apeluri virtuale – de a aduce flori uscate, bucățele de carte veche sau haine vechi, care să fie înglobate în hârtie – își găsesc ecoul în zeci de binevoitori.
„Am făcut hârtie cu ace de brad, cu petale de trandafir, cu cafea”, zâmbește Dana. „Un domn ne-a adus chiar o pungă întreagă de flori uscate, sortate pe categorii”. Au experimentat deja și cu nisip, scoici sau desene miniaturale încastrate în sfori, iar rezultatul a fost, de fiecare dată, absolut spectaculos, compensând munca migăloasă, măsurată prin ore și ore de muncă.
Înainte de Crăciun au primit o comandă pentru o scrisoare de mulțumire tipărită Letterpress pe hârtie manuală. Trei oameni au lucrat, timp de trei ore, pentru a tipări cele 130 de caractere, însă persoanei i-a plăcut enorm, făcând să merite efortul. „A fost o scrisoare cu suflet”, punctează Dana.
Dincolo de toți cei care își doresc mici detalii sau texte simbolice tipărite ca în vremurile trecute, o mare parte a clienților morii provin din lumea pe care au abandonat-o Dana și Ion, cea a corporațiilor.
Au pregătit până acum agende speciale pentru o expoziție foto (care trebuiau să arate ca un colet de poștă rupt, plin de ștampile), un prototip de afiș pentru o companie care participa la o conferință în Suedia sau mici cadouri pentru companiile care își doreau alt gen de obiecte de oferit clienților de Crăciun sau de Paști.
Și-ar dori să dezvolte și anumite produse pe stoc, precum și o serie de cărți tipărite manual, în ediție foarte limitată, însă iau totul pas cu pas. „Vrem să lucrăm cu alți oameni creativi, care să-și imagineze lucruri frumoase alături de noi”, explică Dana, iar Ion o completează: „Nu putem folosi la capacitate maximă ceea ce avem dacă suntem doar noi doi cu ideile”.
Au în plan proiecte de expunere de fotografii, organizează ateliere pentru copiii din Comana, dar și diferite evenimente cu tentă culturală. Deși sunt relativ noi în peisaj, Comana este strâns legată și de povestea lor: în 2011 s-a lansat cea de-a doua ediție a „Monografiei din Comana”, iar autoarea, încântată de micul lor proiect, a ținut morțiș să includă și Moara de Hârtie. „Nu aveam nici trei luni de existență și apăream deja în cărțile de istorie”, glumește Ion.
Asemenea reacții sincere și dezinteresate ale oamenilor îi încântă pe amândoi și reprezintă cel mai valoros barometru de reușită. Sunt în curs de acreditare ca muzeu și continuă să-și deschidă porțile cu drag pentru oricine vrea să-i viziteze, fie că e interesat de hârtie, tipar sau legătorie de carte, fie că vrea pur și simplu să le admire colecția de obiecte vechi: cărți poștale, facturi, plachete și monede comemorative de la „Universul”. „Vrem ca oamenii să le înțeleagă cu adevărat, așa că încercăm să facem o poveste în jurul fiecărui obiect”. O poveste numai bună de tipărit pe hârtie cu miros de vechi și de nostalgie.