Forbes România CEE Forum 2026 este cel mai important eveniment regional anual din România, organizat încă din 2014. Forumul reunește editori Forbes din Europa Centrală și de Est (CEE) și EMEA, alături de lideri globali din domeniul financiar și de afaceri.
Forbes România CEE Forum alternează sesiuni de discuții pe cele mai relevante teme de actualitate cu formate noi, captivante și interactive menite să transforme conversațiile de business în experiențe memorabile.
Tematica de anul acesta este „AT THE TURNING POINT”.
Iată care sunt cele mai importante declarații:
Prof. Univ. Dr. Cosmin Marinescu – Viceguvernator și Membru al Consiliului de Administrație al BNR
Un moment de cotitură înseamnă mai mult decât o schimbare de abordare în politicile publice. Este momentul în care constatăm că soluțiile din trecut nu se mai potrivesc realităților și nevoilor din prezent, iar costul amânării reformelor devine mai mare decât costul schimbării. Progresele cantitative au fost binevenite, dar nu mai sunt suficiente, iar transformarea profundă a economiei are nevoie suport calitativ, reforme structurale și sustenabilitate financiară. Economia României traversează în prezent o perioadă dificilă. Incertitudinile din mediul internațional s-au suprapus peste cele generate de situația politică și guvernamentală internă. În acest context, costul deciziilor economice crește, iar prudența și responsabilitatea trebuie să devină primordiale în conduita politicilor economice. După doi ani de evoluții modeste, cu rate de creștere economică subunitare, de 0,9% și 0,7%, în 2024, respectiv 2025, perspectivele economice pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ. Datoria publică a depășit 60 la sută din PIB.

H.E.Mr.Mihai Mîțu – Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of the Republic of Moldova to Romania
Traversăm o perioadă în care certitudinea zilei de mâine a devenit un lux. Trăim într-o perioadă în care schimbările geopolitice au devenit un factor determinant al deciziilor economice, iar reziliența a devenit o condiție esențială pentru dezvoltare. În ultimii ani am asistat la o redefinire profundă a relației dintre economie și securitate. Energia, infrastructura, tehnologia, lanțurile de aprovizionare sau conectivitatea digitală nu mai sunt doar subiecte economice. Ele reprezintă azi elemente fundamentale ale competitivității și stabilității pe termen lung. În acest context, statele care reușesc să transforme incertitudinea în capacitatea de adaptare și dezvoltare vor avea un avantaj strategic semnificativ.
Republica Moldova traversează cea mai importantă etapă de transformare din istoria sa recenta. Obiectivul nostru strategic este unul foarte clar – integrarea deplină în Uniunea Europeană. Pentru noi, integrarea europeană nu reprezintă doar un proces instituțional sau legislativ. Ea înseamnă modernizarea economiei, consolidarea statului de drept, creșterea competitivității și crearea unui mediu de afaceri mai predictibil și mai atractiv.
România este principalul partener al Republicii Moldova și unul dintre cei mai importanți investitori în economia noastră. În prezent, peste 1.600 de companii românești activează în mediul de afaceri din Republica Moldova.

H.E. Mr. Darryl Nirenberg – Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of United States to Romania
De când am venit aici, România ne-a depășit așteptările, iar așteptările noastre erau oricum înalte. România este astăzi la un punct de cotitură. În ciuda vremurilor dificile traversate în perioada comunistă, și-a demonstrat reziliența și, astăzi, este un aliat extraordinar, un partener european valoros și un centru de leadership, strategie și economic însemnat. Asta s-a întâmplat pentru că românii au fost încrezători că asta se poate întâmpla, și au făcut totul pentru a înainta. Vorbind acum despre inovație, oportunitățile nu se creează singure, sunt create de oameni care văd o idee și construiesc, creează companii, dezvoltă noi tehnolgii și transformă ambițiile în rezultate. Românii au trecut prin brutala perioadă comunistă, iar acum și-au câștigat libertatea, care însă implică responsabilitate și disponibilitatea de a-și asuma riscuri. Oamenii au acum libertatea să urmărească oportunitățile. Oamenii liberi și piețele libere nu asigură succesul, ci creează condițiile pentru ca succesul să fie posibil. Este importantă stabilitatea politică, însă guvernările de succes știu unde se oprește rolul lor. Antreprenorii au nevoie de libertatea de a construi.
Ne întâlnim într-un punct de cotitură – tehnologic, economic și nu numai. Conceptele precum AI schimbă modul în care lucrăm și ne dezvoltăm. Evoluția depinde de parteneriate între state, iar România are un rol important în acest ecosistem. Sute de companii activează pe piața din România, beneficiind de competențele tehnice ale românilor. America este deschisă pentru afaceri, antreprenorii români au observat asta și au trecut la acțiune. Parteneriatul nostru nu a fost nicicând mai important. Am aprofundat cooperarea pe termen lung, ne-am extins legăturile culturale și am construit relații economice puternice. Printre domeniile prioritare sunt energia, tehnologia, cercetarea.

CEO INSIGHTS
Mihaela Lupu – CEO UniCredit Bank Romania
Avem tehnologie, banking-ul este despre procese, despre tehnologie, despre complexitate, dar ce nu este simplu este să pui oamenii în același context și să îi faci să execute aceeași direcție. Ceea ce am încercat să facem și noi și am avut o integrare de succes a fost exact pentru că ne-am asumat rolul de a fi catalizatori ai echipelor care au lucrat împreună. Tehnologie și procese putem să rezolvăm tot timpul, cu oamenii este mai complicat.
Leadership-ul cred că este despre ascultare și cred că ingredientul absolut esențial este despre a încuraja echipele și a crea cultura că echipele sunt cele din spatele liderilor. Asta nu se face intrând în cameră cu ideea că ai toate răspunsurile. Este cel mai mare pericol, ca un lider să creadă că are toate răspunsurile. Trebuie să creezi context și să creezi mediul în care oamenii să vină cu idei și să vorbească.
De-a lungul timpului mi-am dat seama că banking-ul nu este despre produse, ci este despre clienții noștri și despre a ne poziționa absolut tot ce le oferim clienților pornind de la experiența lor și nu de la a bănui sau a crea un produs pe care apoi să-l aliniem nevoilor clienților.

PANEL 1 – THE WORLD POST-CERTAINTY

Mihaela Mitroi, PhD – Managing Partner GTA Group
În ultimul an, am observat o oboseală în întreg mediul antreprenorial. Activăm într-un mediu foarte impredictibil, iar mediul geoeconomic este și el, de asemenea, foarte complicat. În toată această conjunctură internațională, acum nu mai putem merge pe o singură variantă, trebuie să fim foarte adaptabili și să luăm în calcul cât mai multe variante. Companiile trebuie să se gândească foarte bine atunci când vor să investească într-o anume linie de business. Trebuie să știm că astăzi fiscalitatea trebuie să rămână la masa de business, atunci când se decide realizarea strategiei.
Ce facem cu deficitul? De aici trebuie să ne orientăm fiecare dintre noi în ce direcție mergem. În mod normal nu ar trebui să asistăm la o creștere de taxe. Dar dacă, totuși, nu încercăm să implementăm o politică de reformă a cheltuielilor și dacă nu încercăm să îmbunătățim colectarea, atunci există riscul să asistăm la anumite ajustări fiscale necesare. Mă refer la acele ajustări fiscale care sunt acceptate și de Uniunea Europeană. Depinde numai de comportamentul nostru și de maturitatea noastră în ceea ce privește direcția în care România vrea să o ia.

Antonio Vencesla – Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova and Bulgaria
Un cadru fiscal și legislativ predictibil este esențial pentru ca investitorii majori să poată continua să se dezvolte într-un mod sustenabil. Din experiența țărilor cu care comunicăm, știm că doar prin menținerea unei stabilități legislastive și fiscale, o țară își poate debloca pe deplin avantajele competitive și poate atrage creștere economică pe termen lung. Presiunea fiscală crește în România și cred că toată lumea se așteaptă, nu doar la o creștere a prețurilor, ci și la o îmbunătățire a infrastructurii sau serviciilor medicale, de exemplu. Cred că ar trebui să gândim un model sustenabil pe viitor, nu doar să creștem taxele, ci și să îmbunătățim colectarea acestora, precum și crearea unui cadru care să încurajeze mediul de business și dezvoltarea sustenabilă a economiei.

Oana Ijdelea – Managing Partner Ijdelea & Associates
Cred că ar trebui să avem o discuție în care să separăm complexitatea de incertitudine. Dacă vorbim de complexitate, investitorii pot lucra în medii economice complexe, cu multe variabile. Incertitudinea, în schimb, vine din viteza cu care se succed schimbările și cum sunt interpretate de către stat și reglementatori. În economia românească, aș puncta în principal schimbările legislative care generează incertitudine. Lipsa de transparență, adoptarea parțială a legislației care reglementează enumite zone, necunoașterea suficient de bine a sectorului unde o anumită piesă de legislație urmează să fie adoptată. Incertitudinea vine și din aplicarea neuniformă a legislației. Pentru un investitor, modul în care o autoritate tratează un proces de reglementare este foarte important, pentru că vorbim de un business plan care urmează niște pași și niște timpi. Un alt element de incertitudine este dat de intersecția tot mai puternică dintre geopolitic, economic și analiză juridică.
S-a mutat atenția de la o activitate pură de compliance, așa cum era acum câțiva ani, către analiza de risc și de oportunitate cu privire la o nouă investiție. În ultimii ani, partea juridică intervine mult mai repede decât până acum, pentru că factorii care influențează o investiție, atât punctual, cât și pe termen lung, fac din juridic o chestiune de cost de risc cu privire la investiție. Întrebarea care se pune este: va mai fi un business și o investiție viabilă în condițiile în care atât de multe elemente care sunt dincolo de controlul nostru se schimbă? Ce facem cu strategia noastră pe termen lung versus flexibilitate? Investițiile mari – investiții în infrastructură, energie – au nevoie de strategie pe termen lung. Problema vine din perspectiva modului și abilității de a urma strategia, în orice context. Ceea ce este sigur este că avantajul competitiv nu va veni din capacitatea de a prezice viitorul, ci din cea de a construi un business care va funcționa indiferent de ce va veni în viitor.

Irina Munteanu – Deputy CEO Veolia Romania
Principala provocare este diferența de viteză dintre cât de repede reușim să schimbăm lumea și cât de repede reușim noi să adaptăm infrastructura. Lucrăm cu o infrastructură care a fost construită cu zeci de ani în urmă. Aș vrea să iau exemplul apei din București. Randamentul rețelei este undeva la 80%. Înseamnă raportul dintre apa pe care noi o vindem către consumator și apa pe care o producem. În orașele mai mici, acest randament este undeva la 95%. Însă, astăzi, sunt multe regiuni din țară unde acest randament se situează undeva la 50%. Așadar, trebuie să vorbim despre cum putem să utilizăm mai eficient resursele pe care le avem, cum putem să investim astfel încât să nu mai risipim resursele. Astăzi avem tehnologie, avem capital și competențe, dar întrebarea este cât de rapid putem să investim ca să putem reface această infrastructură? Și, de aici, mergem mai departe și trebuie să ne gândim de fapt, la cât ne costă dacă nu investim?!
Cred că următorul avantaj competitiv nu va veni dintr-o tehnologie spectaculoasă, ci din ceva mult mai dificil. Cum reușim să conectăm, de fapt, resursele pe care le avem? Suntem obișnuiți să privim în silozuri. Avem apă, avem energie, avem industrii. Însă ce poate deveni deșeu pentru o industrie, poate deveni resursă pentru o altă industrie. Există tehnologii, important e cum reușim să le conectăm între ele. Dar tehnologia înseamnă doar 50%. O altă parte extrem de importantă sunt datele. Cu ajutorul AI-ului, senzorilor, urmărirea datelor în timp real este important să reușim să anticipăm. Nu să reacționăm în fața unei crize, ci să reușim să anticipăm.

Daniela Micușan – CEO TP Romania
Cred că brandurile noastre românești punctează prin autenticiate și prin dăruire și aici, în funcție de strategia celui care este creator de brand și dezvoltator de brand, tu te adaptezi ca și parteneri și asta este cheia, adaptabilitatea și agilitatea forței de muncă pe care tu o investești. Noi suntem aici să devenim un promotor al brandului, fiecare experiență contează, clientul va ține minte dacă a fost tratat politicos, dacă a fost ajutat cu soluții, iar acel client trebuie să plece cu ideea „i-a păsat”.
În ceea ce privește inteligența artificială, în marea diversitate a serviciilor, unele domenii au avut o pierdere în rândul locurilor de muncă. Dacă până acum interacțiunile simple, de exemplu cele de backoffice, erau făcute de oameni, acum jumătate din această muncă a fost preluată de inteligența artificială, însă cealaltă jumătate va rămâne mereu bazată pe capitalul uman. La fel, în servicii, cheia este un mix între activitatea repetitivă și complexitatea unor sarcini mult mai diverse. Inteligența artificială cu siguranță îți va da un răspuns, dar ține de tine să vezi dacă acel răspuns este valid sau nu.

Christian Leonte – CEO WALDEVAR Holding
Din păcate, lipsa de predictibilitate devine o certitudine și conștientizarea acestui lucru face diferența dintre un business și celălalt. Dar dacă nu ai predictibilitate, trebuie să o construiești. Există însă și anumite modificări care au dus la rezultate bune. S-au cernut dintre proiectele speculative și au rămas acelea mari, ale producătorilor serioși. În tot acest context, noi ne-am propus să fim un one-stop-shop european, un jucător integrat, astfel încât, noi înșine să devenim un factor de predictibilitate. Pe de altă parte, SUA, China și Europa se află în plină competiție în cursa AI. 80% din consumul global se duce către SUA și China, 20% către Europa. Ca să ținem pasul, avem nevoie de optimizare privind prețul energiei, data center și consumul.

KEYNOTE
Diana David – Managing Director SAP Romania
Lumea din jurul nostru se schimbă și atunci vine întrebarea către zona de business: cum reușim să construim o organizație care să crească în următorii 10 ani? Putem avea o strategie foarte bună, dar ea nu ne asigură succesul. Când vorbim despre tehnologie, vorbim despre date, cloud, automatizare, inteligența artificială. Dacă ne uităm la cum au evoluat piețele globale, este absolut lesne de înțeles că tehnologia joacă un rol cheie în creșterea companiei.
Orice discuție de astăzi legată de business duce într-o formă sau alta la subiectul inteligenței artificiale. Astăzi, prin intermediul inteligenței artificiale avem acces la orice informație. Dar avem încredere în acea informație? Aceasta este provocarea. Aici apare responsabilitatea.

PANEL 2 – MONEY IN MOTION
Mihaela Petraru – Director Private Banking UniCredit Bank Romania
Asistăm la o schimbare de paradigmă. Dacă ne uităm la schimbările pe care le vedem în piață, putem spune că cel mai mult clienții așteaptă de la domeniul financiar să găsească un partener în decizii. Cred că asistăm la trei mari mișcări ale banilor în economie. În primul rând, mișcarea banilor din economie în investiții. Apoi, cum să investești banii pe care i-ai câștigat în zona antreprenorială, și nu este ușor. Și cea mai importantă mișcare este mutarea banilor între generații. Rolul nostru ca bănci este să putem agrega toate aceste elemente ale banilor în mișcare și de a fi un partener pentru clienții noștri în deciziile financiare.

Adrian Gociu – Managing Partner Gociu Lawyers
Cred că a discuta despre o arhitectură judirică la nivel macro este o utopie. În general, antreprenorii români fug de avocat, și nu din cauza banilor, a investiției în sine. Din punct de vedere al investițiilor, unii antreprenori mi se pare că se îndreaptă către anumite instituții care nu îi ajută. Așa ajung să iau niște decizii proaste, fără să realizeze. România în general este deficitară în a apela la consiliere juridică.
În ultima perioadă, vorbim cu tot mai mulți antreprenori care vor să-și mute capitalul în alte state. Aici trag un semnal de alarmă: trebuie să urmărim mai degrabă o dezvoltare a businessului și nu o relocare a capitalului într-o altă economie.

Raluca Țintoiu – Head of Wholesale Banking & Deputy CEO ING Bank Romania
Vedem companii mai mari sau mai mici, ambițioase, care se uită la planuri de creștere și vedem companii cu intenții de achiziții. În această zonă vedem o dinamică destul de accentuată, ceea ce reprezintă un aspect extrem de pozitiv. În ceea ce privește relația dintre bănci și mediul corporate, există anumite trenduri care se schimbă, mai ales în cazul companiilor care cresc și au nevoie de un salt pe măsură. În aceste stadii de dezvoltare, expertiza sectorială, o bancă ce poate să înțeleagă cerințele de corporate governement sau expertiza de produs este esențială. Cred că este un trend favorabil, și noi cei de la ING ne dorim să-l vedem din ce în ce mai mult în mediul de business.

Andrei Gemeneanu – Managing Partner Morphosis Capital
Cred că antreprenorul român are o anumită reziliență, având în vedere modificările, ciclurile și subciclurile economice din ultimii 30 de ani. Noi, în private equity suntem optimiști by design și trebuie să ne uităm după oportunități. De asemenea, pentru companii, oportunitățile sunt acolo și trendurile sunt pozitive, iar fondurile de private equity trebuie să fie motorul creșterii economiei românești. Peste 430 mil. euro am pus la lucru în companii și multe dintre ele au devenit povești de succes. România are capacitatea de a atrage capital, însă, deși trendul este pozitiv, avem deocamdată o problemă de scală, de mărimea cifrei de afaceri. Sectorul spre care ne uităm preponderent este cel din sănătate privată. Am construit lideri în medicină, fitness, am intrat în piața de eldery care și per total credem că există multe oportunități în health & wellness.

Adrian Lotrean – Managing Partner INFINEXA
Noi activând în piața de companii aflate în dificultate, într-adevăr observăm faptul că capitalul se îndreaptă destul de puțin către aceste companii, atunci când ele au nevoia cea mai mare de capital. Dacă ar fi să ne uităm la cât de mare este această problemă, cred că ne putem uita în rapoartele pe care băncile le comunică către BNR cu privire la procentul de credite neperformante în totalul creditării. Problema în ultimii ani s-a agravat, dar nu este una care să fie îngrijorătoare. Vedem că avem o creștere în totalul creditelor neperformante, de la 3,8 la 5,6 din volumul total al creditelor acordate. În ultima perioadă se discută din ce în ce mai mult despre companii tot mai mari ce ajung în dificultate. Dacă ar fi să comparăm trendul ultimilor ani, vedem o creștere de cel puțin 10% în volumul activelor acestor companii care ajung în dificultate, și nu neapărat la numărul companiilor care ajung în dificultate. Vedem că acestea trebuie să se adapteze la noua realitate.
În ceea ce privește costurile, tendința este una de creștere, avem creștere de la an la an. Costurile de salarii au crescut cu 15%, energia cu 20% și pare că nu se temperează, iar inflația ridicată, care s-a temperat totuși, menține un cost ridicat pentru companii. Asta este ceea ce cauzează ajungerea multor companii în stare de dificultate. Avem o nouă realitate a mediului de business care este normală și ar fi trebuit să fie predictibilă.
În sistemul bancar există trei tipuri de credite: performante, neperformante și cele în stare de observare. Și dacă ne uităm la cifrele raportate de BNR, volumul creditelor care se află în stare de observare se află la cifra de 6 miliarde. Deci, acolo sunt oportunitățile când vine vorba de companiile care sunt în stare de degradare și unde se poate interveni. Iar restructurarea funcționează doar dacă e făcută rapid înainte ca creditul să devină neperformant.

Cosmin Călin – Deputy CEO Large Corporate Banca Transilvania
Care sunt sectoarele și proiectele pentru care companiile caută bani? Trăim vremuri interesante, nu aș putea spune că există anumite sectoare pe care să le nominalizez. Capitalul, de la mic la mare, a trebuit să facă față acestei reinventări, iar încurajator este faptul că am făcut o tranziție de la o economie mică la o economie bazată pe valoare adăugată, inovație, digitalizare. Suntem campioni în multe sectoare, vorbim și de expansiune regională, unicorni, unicorni în devenire. Noi, ca principali finanțatori ai antreprenorilor români, în ultima perioadă vedem o întrepătrundere foarte mare între cele două categorii. Când cashflow-ul este mult mai important decât profitul, încercăm să construim prin platforma de companii mari o bază de creștere pentru companiile mici și mijlocii. Pentru orice sector, cât timp găsești lucruri inovatoare, poți construi. Principala noastră misiune este de a construi o platformă pentru a facilita accesul IMM-urilor la capital, la capital competitiv. Platforma există de la începuturile BT și se rafinează. Pandemia a fost un test prin care companiile globale au revenit la principiile de bază, în care furnizorii locali reprezintă cheia.

Andrei Cionca – CEO Impetum Group & Founder CITR
Cea mai mare problemă în ziua de azi a companiilor nu ține de lipsă de capital, avem capital peste tot. România are o problemă mare că finanțează deficit. De la începutul anului, companiile fanion de la BVB au atras foarte mult capital. Investitorii instituționali au un nivel de adresare foarte ridicat, aceasta este o primă piață, care cumva, putem spune că suferă. Companiile aflate în dificultate se află în creștere, dacă anul trecut acestea se aflau la o cifră de 64%, acum aceasta a ajuns la 98%.
(…) Dacă managementul nu știe să-ți spună de ce are nevoie de bani, sincer, tu ca investitor nu poți să-l ajuți, căci înseamnă că problema este mult mai profundă, de asemenea acționarul trebuie să înțeleagă faptul că dacă primește bani de la investitor, el va pierde din controlul pe care-l are în acel moment în companie, și aici deja vorbim despre identitate.

CEO INSIGHTS
Cătălin Crețu – General Manager Visa Romania, Bulgaria, Croatia and Slovenia
România este una dintre cele mai receptive piețe în materie de tehnologie. Ne place tehnologia nouă, ca urmare, într-adevar, acest apetit se reflectă și în zona plăților unde asistăm la o infuzie de tehnologie poate nemaivăzută. Încercăm să menținem acest pas al introducerii inovației și a celor mai înalte standarde de securitate. Cred că poate cel mai elocvent mod este că garantăm încrederea că banii dvs ajung unde trebuie.
România a fost printre cele mai avansate piețe din lume în materie de plăți contactless. Avem în același timp una dintre cele mai mari rate de plăți online. E-commerce ne atrage mult mai mult față de alte țări.
Anul acesta, în Europa, câteva bănci importante au executat plăți asistate de agenți AI. România s-a situat printre primele piețe europene care au făcut aceste tranzacții. Provocarea acum este aceea de a extinde la scală fenomenul.
Întreg ecosistemul din mediul fizic, din mediul online trebuie să fie adus în zona aceasta unde acționează agenții AI. Este critic ca banca care v-a emis cardul să știe că agentul respectiv folosește cardul conform intenției dvs, iar de partea cealaltă comerciantul să fie asigurat că plata este făcută de un consumator cu cardul său.

PANEL 3 – AI CHANGES EVERYTHING
Lucian Poenaru – Managing Partner Poenaru Legal
Atunci când vorbim despre răspunderea juridică, pierderea trasabilității în cadrul deciziei companiei este unul dintre riscurile majore. AI poate furniza o serie de informații, dar nu putem ști exact cine a luat decizia în cadrul companiei. AI poate externaliza analiza și judecata unei probleme, însă nu poate externaliza răspunderea juridică. Shadow AI reprezintă un alt risc. Companiile utilizează date sau conversează cu modele lingvistice, însă nu se cunoaște exact unde anume ajung acele date. Una este să ai o politică de utilizare și alta este să știi ce se întâmplă cu fiecare angajat. Și mai există o iluzie a declinării răspunderii către furnizori de sistem – considerând că dacă ai un cont Google sau Microsoft, atunci raspunderea e la ei. Juridic , nu este așa. Așadar, e important să existe un set de reguli care să guverneze modul în care funcționează în cadrul unei companii un AI extern. Eu n-aș întreba o companie sau managementul ,, ce tip AI folosești, ci dacă mâine, o decizie pe care ai luat-o cu ajutorul AI, i-ai putea reconstrui traseul acestei decizii? Dacă nu există răspunsuri la aceste întrebări, cred că există un risc major juridic. Și nu în ultimul rând, conformitatea trebuie să facă parte din inovare și să fie direct proporțional cu riscul.

Florin Soare – Technology Lead Accenture Romania
Conform unui studiu realizat de compania noastră, 80 % din lideri spun că vor crește investițiile in AI, iar mai mult de 50% declară că ar continua să investească în AI. De asemenea, 80% dintre angajați spun că le-a crescut productivitatea, iar AI le-a întrecut așteptările în cazul a peste 70% dintre repondenți. Rezultatele nu le vedem neapărat la companiile care folosesc cel mai sofisticat model, ci la companiile care combină tehnologia cu transformarea proceselor de business. Pe de altă parte, este o iluzie a a ideii că valoarea AI vine de la sine. Valoarea vine dacă ai curajul să transformi procese și să folosești tehnologie alături de oameni. Rezultatele studiului nostru mai arată că angajații nu resping AI, ci sunt reticenți față de rolul AI în raport cu ei și viitorul lor, respectiv, în ce măsură vor fi afectați. Companiile care abordează aceste subiecte în mod transparent, au șanse de creștere de patru ori mai mari decât o companie care nu are o astfel de abordare.

Andrei Negulescu – Director of Strategy Matricia Solutions
Cum poate un lider să decidă că este momentul să investească în AI? Cred că e vorba mai degrabă de unde investim în AI, care sunt zonele și în ce formă facem acest lucru. Orice moment trebuie gândit cu atenție, pentru că orice schimbare se bazează pe scurte momente interactive, descoperiri pe parcurs.
Eu cred că devine important ca oamenii să își accentueze capabilitățile care îi fac oameni. Eu aș adauga la acea listă și inteligența culturală, cu ce scop faci anumite lucruri. Este foarte important să te asiguri că atunci când dai echipei un task care implică AI, oamenii să înțeleagă ceea ce fac. Strategia devine absolut esențială. Noi vedem AI ca pe un exponent al omului. Depinde foarte mult și contextul, cine sunt eu, cât e de mare compania mea, care este contextul economic. Fiecare business are propriul specific. Scopul nostru este să înțelegem cine suntem și să adresăm acel tip de nevoie.

Dan Oros – COM, Google Central and Eastern Europe
Cred că inteligența e diferită de expertiză și de multe ori nu vedem diferența. Dacă ne uitam la nivel de procese, dacă acestea sunt învechite sau nu sunt eficiente și pui inteligența artificială peste ele, nu îți va face compania mai bună. Și atunci cred că aici este ceea ce contează, cum transformăm inteligența în expertiză.

Tomasz Stec – Managing Partner Poland Simon – Kucher
Cred că ne focusăm mult pe eficiență, însemnând reducerea costurilor, automatizare, reducerea sarcinilor repetitive. Întrebarea este e suficient sau trebuie să ne gândim la alte beneficii? Am auzit azi despre reziliența și predictibilitate, și aș pune aici întrebarea: este aplicarea AI-ului suficientă pentru a rămâne rezilient pe piață? Eu cred că nu. Cred că unul dintre cele mai importante avantaje este folosirea comercială. Aspectele comerciale unde reușim să folosim AI vor crea avantajul competitiv. Chiar și conceptele simple evoluează în timp. Cred că să fii rezilient înseamnă și să fii mai rapid decât alții.
Colaborarea între oameni și automatizare este cheia. Cred că întrebarea este: care este stadiul afacerii mele, când este valoroasă și cum pot folosi AI ca să adaug și mai multă valoare?

Georgiana Brudaru – Head of Recruitment International Work Finder
Se vorbește enorm despre dispariția joburilor din cauza AI-ului. Întrebarea nu este: ce joburi dispar, ci ce fel de competențe vor dispărea și vor fi înlocuite de AI. Vorbim astfel despre o rearanjare a pieței muncii din ultimele decenii. În 2026, competențele care se află într-o continuă creștere sunt cele care au legătură cu inteligența atificială. Adaptabilitatea și reziliența, dar și capacitatea de a relaționa și a conduce sunt alte câteva competențe care sunt la mare căutare alături de cele care vizează tehnologia. Cea mai cerută competență de angajatori este tocmai aceea ca posibilul angajat să-și dorească să se dezvolte, practic vorbim despre existența dorinței de a fi flexibil.
Dacă facem referire la procesul de recrutare, AI-ul face parte temeinic din acesta, pentru că se află la aproape fiecare pas. 98% dintre managerii care sunt implicați în procesul de recrutare folosesc AI-ul. De la verificare până la filtrare se folosește AI-ul.
