FacebookTwitterLinkedIn

Într-o lume în care capitalul de risc și fondurile de investiții devin tot mai relevante, se ridică întrebarea: „De ce rămânem blocați la stadiul de potențial?

România are un potențial imens de dezvoltare investițională, dar rămâne blocată în stadiul de promisiune, afirmă Ilinca von Derenthall, președinte al Comitetului Reprezentanților și Director Independent Non-Executiv (INED) la Fondul Proprietatea. Ea a subliniat că România are numeroase oportunități de a atrage investiții, la fel ca alte țări din regiune, dar întâmpină provocări în implementarea acestora. „Sunt multe oportunități de a crește investițiile în România, așa cum ne arată țările vecine. Nu știu de ce ne-am blocat în stadiul de potențial”, declară Ilinca von Derenthall, subliniind nevoia de acțiuni concrete pentru a transforma acest potențial în realitate.

Unul dintre motoarele esențiale pentru această transformare, conform Ilincăi von Derenthall, este capitalul de risc, alături de fondurile dedicate. Deși România beneficiază de 400 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aceste fonduri sunt considerate insuficiente pentru a stimula semnificativ piața. Ilinca von Derenthall a sugerat că este nevoie de mai mult sprijin financiar pentru a valorifica pe deplin oportunitățile de investiții.

Ilinca von Derenthall a subliniat și rolul important pe care fondurile de pensii îl pot juca în acest ecosistem investițional. În alte economii, fondurile de pensii sunt foarte active în investiții pe termen lung și dispun de sume semnificative care pot susține proiectele de private equity. În acest context, România are posibilitatea de a folosi aceste fonduri pentru a sprijini investițiile strategice.

Totuși, Ilinca von Derenthall consideră că reglementările actuale sunt un obstacol major în atingerea acestui obiectiv. „Presupun că blocajul este de natură reglementară și cred că vom putea discuta pe această temă”, a adăugat ea, sugerând necesitatea unui cadru legislativ mai flexibil pentru a facilita investițiile în private equity și alte sectoare strategice.

Un alt aspect important este rolul Fondului Proprietatea în dinamica pieței de capital din România. Fondul a administrat aproape trei miliarde de dolari și a fost implicat într-una dintre cele mai mari tranzacții din lume în 2023 – listarea Hidroelectrica, cea mai mare vânzare de acțiuni pe Bursa de Valori București din istoria României, prin care Fondul Proprietatea a vândut 20% din Hidroelectrica (H2O) pentru 9,3 miliarde de lei, pe care ulterior i-a distribuit acționarilor. În 2022, Fondul Proprietatea a avut un profit de 2,7 miliarde de lei, din care dividendele de la companiile din portofoliu, inclusiv Petrom, la care fondul era acționar, au fost de circa un miliard de lei.

În prezent, volumul administrat de Fond a scăzut la aproximativ jumătate de miliard de dolari, dar Ilinca von Derenthall rămâne optimistă cu privire la viitorul acestuia pe piața de private equity. „Cred că Fondul Proprietatea poate deveni un jucător important pe piața de private equity.”

Prin reforme legislative, sprijinirea fondurilor de pensii și o utilizare mai eficientă a resurselor disponibile, Ilinca von Derenthall crede că România poate ieși din blocajul actual și poate atrage investiții semnificative care să contribuie la dezvoltarea economică pe termen lung.