FacebookTwitterLinkedIn

Cu o carieră de peste 27 de ani, Mircea Varga a navigat cu succes într-o gamă variată de companii, de la multinaționale de renume la afaceri dezvoltate de antreprenori români sau preluate de fonduri de investiții.

Cu fiecare nouă experiență, Mircea Varga, în prezent Chairman of the Board Teilor Holding & Independent Board Member Safetech Innovations și Perla Harghitei, acumulează o expertiză semnificativă, după cum recunoaște chiar el. Unul dintre momentele-cheie din cariera sa a fost implicarea în compania Teilor Holding, inclusiv în coordonarea procesului de emisiune și listare a obligațiunilor corporative de 45 de milioane de lei pe piața AeRO a Bursei de Valori București, la finalul anului 2021. Aceasta a reprezentat, la momentul respectiv, cea mai mare emisiune din istoria pieței AeRO.

În calitate de președinte al Consiliului de Administrație Teilor Holding, Mircea Varga a jucat un rol esențial în succesul acestei listări și în dezvoltarea continuă a companiei. „În România, afacerile de familie se află la nivelul de creșă în acest moment, tocmai pentru că nu avem o istorie în acest sens. Însă este și acesta un avantaj, pentru că putem construi. Chiar dacă, în prezent, afacerile de familie învață de la multinaționale, trebuie să recunoaștem că economia națională are nevoie și se poate dezvolta mai rapid datorită unei evoluții pozitive a mediului local antreprenorial. Trebuie să recunoaștem că avem și multe afaceri de familie care și-au construit un brand puternic”, afirmă Mircea Varga.

Pe lângă Teilor Holding, Mircea Varga este și membru al Consiliului de Administrație al Safetech Innovations, o companie românească de securitate cibernetică listată pe piața AeRO a BVB. De asemenea, Varga a fost implicat ca administrator independent în Perla Harghitei, o altă companie românească în plin proces de transformare și accesare a pieței de capital.

Una dintre preocupările sale majore este promovarea afacerilor de familie în România. Consideră că, deși acestea se află în stadiul incipient, afacerile de familie au un potențial enorm de dezvoltare, în special prin colaborare. „Merg în multe restaurante și văd pe mese produse din categoria apelor minerale din alte state. De ce să nu avem ape de la noi?! Pentru că avem produse de calitate. Este foarte important să învățăm să dezvoltăm acest mediu al afacerilor familiale în spiritul colaborării între noi, mai întâi”, spune Mircea Varga.

În ceea ce privește scalarea afacerilor, Mircea Varga subliniază importanța de a avea o echipă competentă alături. Acest lucru, afirmă el, face diferența în dezvoltarea unui business. „Atunci când faci un pas către scalare, este important să ai lângă tine oamenii potriviți, căci acest lucru va face diferența în ceea ce privește dezvoltarea businessului.”