La nivel mondial, există afaceri de familie de 46 de generații. În România, afacerile de familie sunt transferate la a doua generație, iar transferul este un proces ce presupune pregătirea membrilor familiei.
„Prima generație a construit afacerea puțin aleatoriu, cu resursele pe care le avea. Avem acum grupuri de familii care dețin companii, care se împrumută între ele și se dețin între ele. Este o nebunie, având în vedere că nu se puteau dezvolta altfel. Dar acum este nevoie să facem puțină ordine și să vedem cum ar trebui să ne structurăm businessurile pentru ca ele să funcționeze în continuare”, spune Mihaela Mitroi, Managing Partner Global Tax Advise.
Mihaela Mitroi are experiență vastă atât în fiscalitate locală, cât și internațională. A condus Departamentul de Consultanță Fiscală și Juridică din PwC România, a fost responsabilă pentru Clusterul Sud-Estic și a fost Partener EY România, responsabil pentru Clusterul Sud-Estic.
Pe cât de simplă pare transmiterea unei afaceri de la o generație la alta, pe atât de complexă este în realitate. Sunt mai multe aspecte pe care Mihaela Mitroi le-a întâlnit în experiența sa, iar antreprenorii români se pot inspira după modelul unor afaceri de familie din întreaga lume. „În lume, există afaceri de familie de 46 de generații, ceea ce este uimitor. Pentru a putea transfera afacerile generațiilor viitoare, trebuie să ne pregătim membrii familiei. Un risc foarte mare este că uneori ne forțăm copiii ca să rămână în afacerea familiei, în condițiile în care ei nu își doresc asta”, explică Mihaela Mitroi. Ea spune că a văzut eșecuri uneori, atunci când companiei i-a lipsit guvernanța corporativă, care să asigure transmiterea businessului către generația următoare.
„Un alt risc foarte mare pentru afacerile de familie din România este că acestea se bazează pe micromanagement – o singură persoană din familie deține întreg businessul, iar acesta este un risc extrem de mare”, mai spune Mihaela Mitroi.
Un alt concept perdant este folosirea afacerii familiei ca pe „un loc călduț” pentru următoarea generație. „Lucrând cu mulți antreprenori și multe afaceri de familie, am văzut acest concept greșit, potrivit căruia afacerea familiei este un loc călduț pentru copiii familiei, ceea ce nu ajută în niciun fel, pentru că nu încurajează dezvoltarea”, subliniază Mihaela Mitroi.
Un alt fapt perdant este neatribuirea rolurilor pe care fiecare membru al familiei îl are în companie.
„Nu există roluri clare, atribuții și putere de decizie în afacerile de familie, iar fondatorul, de obicei tatăl, este cel care are toată răspunderea și implicarea. Decizia nu trebuie să fie concentrată la o singură persoană”, mai arată Mihaela Mitroi.
Accesul antreprenorilor la inovație și tehnologie depinde de accesul la resurse, iar accesul la resurse face diferența între antreprenori și companiile multinaționale. Avantajul luării rapide a deciziilor, pe care îl au afacerile de familie față de companiile multinaționale, este estompat de accesul limitat la resurse financiare.
„Inovația și tehnologizarea sunt binevenite în companie, dar valorile trebuie să rămână aceleași”, a punctat Mihaela Mitroi.