Sebastian Burduja, secretar de stat în ministerul Finanțelor Publice, a fost speaker în cadrul evenimentului Forbes CEE Forum 2020. Iată cele mai importante declarații ale sale:
„Diferența dintre un politician și un lider este simplă: politicianul se gândește la următoarele alegeri, liderul la următoarele generații. Cred că e un test bun să ne uităm în arena publică românească și să vedem cine e politician și cine e lider.
Această criză ne-a pus în situații noi, pe toți, ca omenire. Pe de altă parte, am învățat că e mai important să ai proceduri pentru a ajunge la posibile răspunsuri. Am învățat cât de important e un concept din leadership „OODA loop – Observă, Orientează-te, Decide și Acționează, iar apoi ia-o de la capăt”. În această criză suntem în situația de a face acest ciclu foarte rapid și foarte atent.
Am reușit, ca țară, și nu e doar meritul guvernului, ci al fiecărui român, să păstrăm lucrurile pe o traiectorie stabilă, pe termen scurt. Încercăm să transformăm această criză într-o oportunitate de remodelare a economiei românești.
Nu s-a schimbat formula creșterii economice care înseamnă două lucruri: creșterea productivității individiuale și creșterea populației.
Acest guvern a încercat să permită economiei să funcționeze, de aici măsurile de șomaj tehnic, acei 41,5% pentru angajații care se întorc în câmpul de afaceri, de aici toate investițiile.
La execuția bugetară pe 8 luni s-au cheltuit pe proiecte de infrastructură 22 miliarde lei, record absolut în ultimii 10 ani. Prioritatea guvernului a fost să investească în infrastructură, iar investițiile vor continua.
Pe termen lung, vrem o Românie a inovării. E nevoie de investiții în tehnologie, în inovare, în educație.
Vrem o Românie conectată, dar ca să ai productivitate trebuie să legi oamenii de oportunități. Trebuie să creezi zone metropolitane conectate.
Vrem o Românie verde. Nu putem ignora că multe fonduri europene vor veni pentru investiții prietenoase cu mediul. Și avem resurse în această țară.
Vrem o Românie sigură – să producem aici lucrurile importante pentru piața românească. Nu are sens să exportăm lemn brut și să importăm mobilă!
Reset leadership! Reset România! Dar trebuie s-o facem împreună!”
