FacebookTwitterLinkedIn

 

A absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și deține un MBA în cadrul Northwestern University – Kellogg School of Management din Statele Unite ale Americii. Cu peste 18 ani de experienţă în domeniul asigurărilor, Virgil Şoncutean şi-a construit o carieră solidă atât la nivel local, cât şi internaţional. S-a alăturat companiei Allianz-Ţiriac în 2001, și, până în 2006 a activat în cadrul departamentului de vânzări, mai întâi ca director al departamentului de training, iar apoi ca director regional de vânzări.
Pentru următorii șase ani, acesta a fost cooptat în echipa Allianz din Germania, unde a coordonat programe de transformare organizațională în filiale ale grupului din peste 20 de țări. Ulterior, în 2013, s-a întors în România și a preluat funcția de Director de Vânzări și Distribuție în cadrul Allianz-Țiriac, devenind și membru al Consiliului Director al companiei. Trei ani mai târziu, Virgil Şoncutean a fost numit CEO al companiei, iar recent Consiliul de Administrație al companiei i-a prelungit mandatul cu încă trei ani.