Cu o formație academică în drept și științe politice la București și la Sciences Po – Institut d’études politiques Paris, Anca Damour este Executive Board Member al ELI Parks, jucătorul cu cea mai rapidă creștere în sectorul parcurilor de business industriale din România. De asemenea, ea este CEO & Partner al fondului de investiții D Craig Real Estate.
În lumea afacerilor, Anca Damour are o experiență vastă în a coordona investiții și dezvoltare de business. A gestionat în România una dintre cele mai profitabile expansiuni de retail, cea a grupului francez Carrefour. De asemenea, a lansat programe-cheie de susținere a producătorilor locali, precum „Creștem România Bio” sau „Deschidem Vinul Românesc”. În același timp, a fost direct implicată în susținerea și dezvoltarea de start‑upuri bazate pe tehnologie și inovație, de la proiectele Innovation Labs până la Bringo, liderul în e-commerce de produse alimentare din România.
Dincolo de lumea afacerilor, de peste nouă ani are un rol activ în Consiliul de Administrație al „Hospice Casa Speranței”, cel mai mare ONG de îngrijire paliativă din România. În paralel, este una dintre vocile cele mai apreciate în susținerea antreprenoriatului feminin românesc, fiind și parte din boardul CONAF Romania.