Orașul Cluj-Napoca, județul Cluj, Transilvania, România, Europa și întreaga planetă se află în fața celui mai important an din ultimele decenii. Este anul în care se poate decide viitorul nostru pe termen mediu și lung.
Iată cele mai importante declarații ale speakerilor:
ANALIZĂ DE CONTEXT

Forbes Best Cities For Business pune în discuție cele mai importante teme aflate pe agenda liderilor de afaceri, în acest an important și modul în care își pregătesc afacerile pentru momentele de inflexiune prin care trece societatea, în contextul conflictelor geopolitice, pe de o parte, și al inovației tehnologice, pe de altă parte.
Discutăm despre efectele rundelor electorale anterioare asupra mediului de afaceri în general și asupra companiilor prezente, în special, precum și învățămintele extrase, despre strategiile prin care companiile au făcut față schimbărilor politice și numeroaselor reglementări apărute în ultimele decenii.
Aflăm de la reprezentanții mediului de afaceri care ar trebui să fie legătura dintre mediul de afaceri și mediul politic, scenarii optimiste și pesimiste, precum și previziuni despre impactul alegerilor din acest an asupra societății românești.
România a primit de la Uniunea Europeană fonduri în valoare de peste 60 de miliarde de euro și vom vorbi despre impactul acestor investiții în economie. Cum se va reorganiza economia țării pentru a valorifica cât mai bine aceste fonduri, mai ales în condițiile în care în următorul exercițiu multianual, România ar putea deveni contributor net, vom afla de la invitații noștri, care ne vor spune și opinia lor despre rolul investițiilor străine în evoluția județului Cluj.
SERGIU CIOFLICĂ, Regional sales Manager, tbi bank:
Pregătirea preliminară definește performanța. Cu cinci ani în urmă făceam proiecte de mentorat, pentru a învăța să atragem și să investim fondurile europene. Astăzi avem parteneri care oferă consultanță iar lucrurile s-au schimbat.
Pandemia ne-a făcut să ne gândim că avem nevoie de servicii personalizate, atât pentru companii cât și pentru persoanele fizice. Am reușit să fim mai aproape de parteneri și am găsit soluții pentru ei. Și am păstrat această dinamică.
Multe companii au cel puțin două servicii externalizate, deci companiile caută specialiști externi, pentru a obține performanță.
Ne așteptăm ca anul acesta să obținem o situție de stabilitate, pentru că am trecut prin multe situații deja.
Transferul de tehnologie și de know how este principalul câștig al investițiilor străine.
FLORIN UNGUREANU, Director Comercial Regional, First Bank:
Numărul proiectelor implementate a crescut în ultimii ani și disciplina accesării fondurilor a crescut. E bine să accesăm cât mai mule fonduri, dar e bine să fie adaptate nevoilor pe care afacerile le au. Nu stăm bine la capitolul absorbția fondurilor europene. Mediul de afaceri nu este încă pe deplin maturizat. Mai avem până acolo.
Clujul este campion la atragerea investițiilor străine – cu 2,3 mld de euro, iar Timișoara are investiții aproape de două ori mai mari decât Clujul. Investițiile străine ne împing la dezvoltarea infrastructurii, ne aduc know how și au impact în evoluția forței de muncă.
MARIANA BOICIUC, Senior Partner CITR:
România a atras fonduri europene în valoare de 90 mld euro și am avut o contribuție de 29 mld euro. Performanța la nivelul județului Cluj este de 1 mld de euro atrași, ceea ce este foarte bine. Evoluția PIB-ului, de la momentul aderării la UE până acum a crescut de patru ori. PIB/locuitor a crescut de la 41% la 78%, am devansat Ungaria și ne-am apropiat de Polonia, iar salariul mediu a crescut din 2007 când era de 1.300 lei, la 8.000 lei, cât este astăzi.
Facem o radiografie a economiei, avem 775.000 de companii, din care 40.000 sunt de impact, adică 5% dintre companii generează 83% din cifra de afaceri. Orice derapaj apare pentru aceste companii pune în pericol economia.
43% dintre companii au diferite stadii de fragilitate. Sunt 6000 de companii aflate în stare de dificultate, iar în timp am văzut că acestea rămân pe piață.
Cred că este esențial pentru dezvotarea economiei să atragem investiții străine. Investitorii străini preconizează creșterea atractivității României în următorii trei ani.
AGENDA DE LIDER
Discutăm cu invitații noștri principalele puncte ale agendei de afaceri pentru anul acesta, planurile de dezvoltare, despre cashflow, investiții și inovații, sustenabilitate, menținerea forței de muncă și transformarea digitală

ELENA UNGUREANU, Country Manager Visa România:
8 din 10 români își fac cumpărăturile online. Avem 410.000 de terminale în țară și trebuie să facem parteneriate pentru a crește accesul la plățile digitale.
7 din 10 IMM-uri spun că digitalizarea este importantă pentru existența afacerilor.
Companiile mici au nevoie de resurse educaționale. Avem platforma “Marile afaceri mici” pentru această piață.
30% din populație nu este alfabetizată din punct de vedere financiar. Am vrea să eliminăm discrepanțele regionale.
MIHAI PĂDUROIU, CEO Office Division One United Properties:
La prezentarea strategiei pentru 2030 am detaliat proiectele noastre. Din punct de vedere al dezvoltărilor rezidențiale, am abordat un nou segment de piață premium, care este o oportunitate de scalare. Pe platforma Rocar vom construi 5.000 de unități, cu un preț accesibil pentru clasa de mijloc.
Ne planificăm dublarea portfofoliului de birouri, și pornim de la 190.000 mp de retail și birouri. Datorită conceptului integrat am reușit să închiriem foarte bine, chiar dacă piața de birouri s-a schimbat în ultimii ani.
Fiind o companie listată la bursă, prima responsabilitate o avem față de acționari. Avem apoi responsabilitatea sustenabilității față de mediu, pentru că proiectele schimbă dinamica unui oraș.
Anul 2024 este foarte important pentru noi, pentru că vom atinge un grad de închiriere de 100% în toate proiectele noastre.
Scăderea nivelului dobânzii de referință este importantă în afacerea noastră și ne așteptăm la dinamizarea proiectelor pe care le avem.
PETRU CIURTIN, Director Zonal Retail BCR:
Toate proiectele noastre gravitează în jurul sănătății financiare a partenerilor noștri și al digitalizării.
George a înlesnit accesul clienților la serviciile bancare și se dezvoltă în continuare pentru a oferi cele mai bune soluții financiare.
Prin proiectul “Banca mobilă” avem acces în mediul rural, unde ne axăm pe educație financiară.
Integritatea mediului și viabilitatea economică sunt pilonii dezvoltării.
Finanțăm economia verde și asta recomandăm și clienților noștri.
SORIN GUTTMAN, Project Manager proiect de regenerale urbană IULIUS Cluj Napoca:
Avem o comunitate dinamică în Cluj și o comunitate academică, care este importantă pentru dezvoltarea proiectului nostru.
Proiectele noastre contribuie la dezvoltarea comunităților și oferă context de dezvoltare pe verticală și pe orizontală.
Clujul are apetență pentru dezvoltare și există oportunități de creștere. Clujul se va dezvolta în continuare, iar investițiile anunțate de autorități vor amplifica proiectele de investiții.
Rata dobânzii de referință depinde și de performanțele economiei. Ne preocupă apetența pentru dezvoltare. Abordarea noastră este pe termen lung.
ACȚIUNI ȘI TENDINȚE
Discutăm despre acțiunile punctuale pentru dezvoltarea organizațiilor și despre proiecte de leadership, impactul tehnologiei și al AI în domeniul leadershipului.

RADU CORNEA, Manager Regional Corporații Cluj Raiffeisen Bank România:
Martie 2020 a fost momentul în care a trebuit să ne regândim afacerile, iar acum dezvoltarea tehnologică continuă acest proces.
Deschidem conturi online, am integrat soluțiile oferite de fintech-uri și am atins o rată de digitalizare de 99%.
Comunicarea eficientă și transparentă și posibilitatea de a da feedback sunt calitățile pe care liderii trebuie să le dețină și consider că acestea sunt elementele esențiale ale leadeshipului.
Liderii trebuie să se adapteze nevoilor fiecărei generații, care sunt foarte diferite între ele.
Prin folosirea AI, oamenii vor fi înlocuiți de oamenii care vor folosi AI. Cred că se va reveni la intervenția umană asistată de AI.
Băncile se supun unui număr mare de reglementări și băncile în sine sunt hub-uri de date impresionante.
Lansăm Raiffeisen Tech, care este bazat pe AI.
CIPRIAN OSAN, Managing Partner GreenForest:
Ne deschidem mai mult către partenerii noștri – firme de arhitectură și dezvoltări imobiliare, designeri, pentru a implementa strategia noastră de extindere.
Treaba unui lider este să aibă o viziune, să ia decizii, să capaciteze oamenii și să facă conexiuni.
Prin folosirea AI mă aștept la creșterea productivității și sunt optimist în această privință.
STAREA DE SĂNĂTATE – MOTORUL PERFORMANȚEI ȘI REUȘITEI ÎN AFACERI

ALINA EPURE, Doctor în Medicină & Health Coach:
Introducem sănătatea stilului de viață, pentru că lipsește și este foarte importantă.
Fiecare companie ar fi bine să înceapă planuri pentru medicina stitului de viață, care este secretul vitalității și al longevității.
Longevitatea depinde de stilul de viață mai mult decât de componenta genetică.
Wellbeing se face la nivel individual, de familie, la nivel de comunitate/prieteni, de echipă, de companie și la nivel național.
Wellbeing-ul are șase piloni importanți, iar sănătatea este primul pilon. Hrana este suport pentru creier și este cea mai importantă. Hrana cu efect inflamator va avea efecte inflamatorii asupra creierului nostru.
Somnul este cel mai important suport energetic pentru noi.
Nu știm să gestionăm stresul, punem presiune pe noi să facem, să facem și de aceea suntem mereu obosiți.
Nutriția personalizată este punctul de plecare pentru un stil de viață sănătos.
Am reprezentat România la Summitul de longevitate iar direcțiile invocate acolo au fost: predictibilitate, prevenție, personalizare și participare.
Nu există un plan de nutriție general valabil și este important ceea ce aduce un plan de nutriție pentru sănătate.
Starea de oboseală este un indiciu pe care creierul îl transmite prin pofta de dulce, de sărat sau de cafea.
Durerea în corp este un mesaj al inflamației din corp și trebuie să aflăm cauzele inflamațiilor.
Memoria este un alt semnal de alarmă, precum și trezirile nocturne repetate. Relația cu greutatea este un alt semnal de alarmă al stresului.