FacebookTwitterLinkedIn

Este una dintre cele mai promițătoare talente din lumea voleiului de performanță și un membru de bază al echipei de top Vakifbank Istanbul.

Născută într-o familie de sportivi, Alexia Căruțașu poate spune că pasiunea sa a fost aproape genetică. Mama, tatăl, mătușa, bunica și bunicul acesteia au fost cu toții sportivi de performanță, iar astăzi și fratele ei continuă tradiția familiei în baschet. 

Cu un bunic care a excelat în volei și o mătușă care încă practică acest sport în România, era inevitabil ca tânăra să nu aleagă calea sportului. 

Primii pași în lumea voleiului au fost sub îndrumarea bunicului, care a fost și primul său antrenor. Alexia Căruțașu îi urmărea în copilărie pe bunic și pe mătușa sa la meciuri și se simțea fascinată de acest sport care părea să aibă o magie aparte. Acesta a fost și momentul în care a fost sădită în ea pasiunea pentru volei.

Vezi aici LISTA cu PROMOȚIA 30 SUB 30, Ediția 2023

La 13 ani, Alexia Căruțașu a început să strălucească pe terenul de volei, câștigând titlul de campioană cu echipa CSM București, fiind doar începutul unei cariere impresionante. La 15 ani a fost transferată la Vakifbank, una dintre echipele de top din Turcia și din Europa. Aici, sportiva și-a continuat ascensiunea în voleiul de performanță, demonstrându-și calitățile și talentele remarcabile.

După un an la Vakifbank Istanbul, Alexia Căruțașu a fost transferată la Yesilyurt, o echipă care abia pășise în Sultanlar Ligi (Liga Turcă de Volei Feminin). După doi ani la Yesilyurt, sportiva a reușit să câștige Challenge Cup și a fost desemnată MVP-ul (Cea mai bună jucătoare) competiției. Performanța ei a continuat și când a jucat pentru Galatasaray, unde spune că a trăit „unul dintre cele mai frumoase sezoane din cariera sa”.

Vezi cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Cu toate acestea, probabil cea mai impresionantă realizare a venit cu echipa națională a României, unde a câștigat titlul de MVP la Balcaniade, dar și locul al II-lea la Jocurile Olimpice pentru Tineret.

Alexia Căruțașu a continuat să strălucească în Liga Turcă, fiind desemnată „scorer of the league” în sezonul 2021-2022, confirmându-și astfel poziția de una dintre cele mai importante jucătoare din campionatul turc.

Cu un sezon în curs, sportiva se străduiește să devină din ce în ce mai bună, continuând să învețe și să se dezvolte.