Mihail-Alexandru Vlad a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București, dar cea mai mare pasiune a sa din copilărie este muzica. Părinții i-au observat rapid înclinațiile artistice și l-au înscris la cursurile de pian la vârsta de șase ani. A studiat acest instrument într-o școală de arte până la finalul clasei a VIII-a, iar primii săi bani câștigați au fost în perioada liceului, când a performat la pian pe un vapor-restaurant din Tulcea.
În prezent, tânărul își dedică cea mai mare parte a timpului programării, fiindcă și atunci când este în afara programului se gândește și meșterește la vreo specificație tehnică. „Percep scrierea codului ca o permanentă creație și mă încarc cu o energie extraordinară ori de câte ori văd că din mintea și mâinile mele iese ceva care funcționează și aduce valoare vieților oamenilor”, spune Mihail.
Vezi cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent
Povestea Softia a început în anul 2016, când Mihail era freelancer și obținuse un contract cu o companie din Statele Unite ale Americii pentru implementarea unor idei inovative. Fiindcă avea nevoie de programatori care să-l ajute să dezvolte aceste soluții, tânărul i-a convins pe doi dintre prietenii săi să i se alăture în acest proiect.
Scopul era să construiescă o echipă mică, care să fie capabilă să acopere nevoia de dezvoltare software. Marea provocare pe care a întâmpinat-o a fost aceea de a convinge alți programatori să lucreze într-o companie aflată la început de drum în detrimentul marilor angajatori de pe piața din București.
Iată cine sunt tinerii din promoția 2021 – Forbes 30 sub 30
Business-ul lui Mihail a reușit să se dezvolte rapid, iar cinci ani mai târziu, compania Softia are o cifră de afaceri estimată la 5,3 milioane dolari, o echipă formată din 85 de angajați, 10 poziții deschise și 13 produse activ dezvoltate.
În viitor, tânărul se gândește să crească portofoliul de clienți, să diversifice tehnologiile oferite de companie și să se extindă pe piața din Uniunea Europeană. Principala piață pe care Softia activează acum este cea din Statele Unite, dar echipa de business development are ca target dezvoltarea zonei de vest a Europei. „Lucrăm activ la diversificarea piețelor pe care activăm și dorim să oferim serviciile noastre clienților care sunt mai aproape de noi, în Europa, în special zona pieței unice, fiind o piață suficient de mare, încă neexplorată de noi.”
Antreprenorul consideră că principalul atu al României este calitatea programatorilor, care sunt în continuare extrem de accesibili pentru piețele internaționale în raport cu nivelul calității serviciilor pe care le oferă. „Principalul dezavantaj pe care îl văd în țara noastră este o piață de software încă tânără, cu mult prea puține aplicații dezvoltate local și cu succes internațional. Din păcate, majoritatea oportunităților din tehnologie sunt orientate către outsourcing, iar valoarea adăugată finală se regăsește în buzunarele companiilor de software străine care folosesc piața de tehnologie de la noi pentru a-și reduce costurile de dezvoltare”, afirmă fondatorul Softia.
Mihail-Alexandru Vlad spune că domeniul tehnologiei i se pare cel mai atractiv, deoarece „cu investiții reduse, un antreprenor poate construi o afacere de succes și ușor de scalat. România este un consumator de tehnologie din ce în ce mai mare, iar startup-urile tech își pot găsi locul foarte ușor. Mai mult decât atât, apartenența la UE oferă antreprenorilor români șansa de a se adresa unei piețe imense și ușor de accesat.”
Scalarea unui start-up înseamnă replicabilitate, afirmă Mihail, iar orice antreprenor care are în vedere extinderea companiei ar trebui să identifice procesele și să își documenteze componentele care au dus la succes. „Tinerețea este momentul cel mai bun de a te angaja la riscuri, ai suficient timp să înveți, să greșești și să te dezvolți fără a avea prea multe de pierdut. Investitorii nu sunt supraoameni, ci doar antreprenori care înțeleg foarte bine cum funcționează un business și care sunt provocările pe care un antreprenor le are. Cea mai bună strategie în convingerea unor investitori este sinceritatea – fiți sinceri în legătură cu nevoile și problemele voastre”, îi încurajează antreprenorul pe tineri.