La finalul lunii iunie 2025, fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 170,8 miliarde lei, în creştere cu 19% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2024.
Conform statisticilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), contribuţiile încasate în luna iunie 2025 au fost în valoare de 1,93 miliarde lei, în timp ce contribuţia medie a fost 431 lei, notează Agerpres.
„Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, menţionează ASF.
La finalul lunii iunie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 113,34 miliarde de lei, respectiv 66,3%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 40,44 miliarde de lei (23,7%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 6,83 miliarde de lei (4% din total active).
ASF precizează că fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.383.408 participanţi în iunie 2025.
În cadrul Pilonului II sunt active fonduride pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.