FacebookTwitterLinkedIn

Fondul suveran de administrare a averilor din Norvegia, cel mai mare din lume, a înregistrat o pierdere de 174 de miliarde de dolari, în primele șase luni ale anului 2022, pe măsură ce pieţele bursiere au traversat o perioadă dificilă.

Fondul a avut un randament negativ de 14,4% în timpul perioadei raportate, pentru că acţiunile şi obligaţiunile au reacţionat violent la temerile de recesiune globală şi la amplificarea vertiginoasă a inflaţiei, notează News.ro. Fondul administrează active de 1.300 de miliarde de dolari.

Totuși, randamentul fondului a fost totuşi cu 0,114 puncte procentuale peste rentabilitatea indicelui bursier de referinţă, a declarat Norges Bank, banca centrală a ţării, echivalentul a 156 de miliarde de coroane norvegiene.

Piaţa a fost caracterizată de rate ale dobânzilor în creştere, inflaţie ridicată şi război în Europa.

Energia a fost singurul sector care nu a înregistrat scăderi ale profiturilor, după ce fondul a făcut investiţii uriaşe în energia eoliană în ultimii ani.